Demers pentru cresterea gradului de siguranta in scolile si liceele prahovene: violenta musai sa dispara!

În cadrul efortului comun de creștere a gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și pentru prevenirea și îmbunătățirea managementului interinstituțional al situațiilor de violență din mediul școlar, astăzi, 21 martie 2024, a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean Prahova o sesiune de formare față în față cu directorii unităților de învățământ.

Tematica întâlnirii a vizat aplicarea procedurii aprobate prin O.M.E. nr. 6235/6.09.2023 privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în mediul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar.

Activitatea, una extrem de necesară, recunoaștem, a fost coordonată de doamna inspector școlar general adjunct Lorelli Urlețeanu și s-a desfășurat în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Biroul de Siguranță Școlară și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Prahova.

Școala are misia ei și trebuie să rămână Școală. Pentru că Educația e TEMELIA.