De Ziua Nationala aflam povestea veteranului centenar care traieste de 8 decenii cu un glont langa inima…

Învățați de la bunii voștri, învățați de la veterani. Iubiți-vă între voi, iubiși-vă neamul…!

 Aflați, azi, o poveste vie impresionantă!

𝐕𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐚 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 „𝐯𝐞𝐜𝐢𝐧𝐚̆“ 𝐜𝐮 𝐮𝐫𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐢! 𝐏𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐯𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐫𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐁𝐮𝐳𝐨𝐢𝐚𝐧𝐮, 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐡𝐞𝐢𝐚, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐨𝐩𝐭 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐮𝐧 𝐠𝐥𝐨𝐧𝐭̦ 𝐥𝐚̂𝐧𝐠𝐚̆ 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚̆

Într-o zi în care vorbim despre mândria de a fi român și despre recunoștința adusă înaintașilor noștri pentru sacrificiul făcut ca noi să ne bucurăm de o țară liberă, pașii ne-au purtat către unul dintre puținii veterani de război pe care-i mai avem în viață.

Ștefan Buzoianu, din Cheia, s-a născut în 1921, la trei ani de la Marea Unire, în perioada grea de după război.

A copilărit într-o familie cu zece copii, la poalele Munților Ciucaș, locul pe care l-a simțit tot timpul „acasă“. Aici a ales să trăiască, aici s-a reîntors rănit de pe front, aici a ales să-și întemeieze o familie și tot de aici va pleca atunci când i se va închide și ultima filă a unei vieți plină de încercări.

A fost împușcat în cel de-al Doilea Război Mondial, iar de opt decenii trăiește cu un glonț, fixat în vecinătate inimii, cu care s-a ales în luptele contra rușilor. Organismul i l-a acceptat.

Și-a adunat cu greu cuvintele pentru a ne povesti una, alta. Secolul de viață începe să-i fie haină grea. Are atât de multe de spus și toate sunt pentru el evenimente importante. Sunt tablouri „pictate“ cu sânge, sunt dureri sufletești care l-au durut mai tare decât toată suferința oaselor, sunt „sunetele“ morții date de mitraliere și tancuri, sunt clipele în care mâncarea era un fel de Fata Morgana… Sunt episoade care l-au urmărit o viață, care i-au chinuit nopțile, care i-au lăsat cicatrici adânci.

Mergând pe urmele amintirilor și ajutați să-i înțelegem mai bine povestea și de către Dragoș Buzoianu, cel care-i este nepot și a îmbrăcat, la rându-i, haina militară, aflăm Ștefan Buzoianu a făcut școală doar până la 12 ani, iar de la 15 ani s-a angajat la Fabrica de mucava, unde a lucrat până în 1941. În februarie 1942 i-a venit ordinul de încorporare. Războiul l-a purtat până la Novorossiisk. Poveștile cu drumul, cu camarazii de război, cu toate momentele de atunci sunt multe și le-a tot povestit, de-a lungul vremii, de parcă s-au întâmplat ieri.

𝙇𝙖 „𝙩𝙧𝙖̂𝙣𝙩𝙖̆“ 𝙘𝙪 𝙜𝙝𝙚𝙖𝙧𝙚𝙡𝙚 𝙢𝙤𝙧𝙩̦𝙞𝙞

Una dintre relatările la care se oprește ori de câte ori este întrebat de momentele trăite la ruși este cea în care a fost „vizitat“ de moarte și în care s-a trezit cu un glonț în spinare. Un glonț care i-a perforat plămânul și i-a ajuns lângă inimă. A fost scos din tabăra de luptă și târât de ceilalți soldați pe o poiană de unde a fost preluat de sanitari.

„𝑅𝑎𝑛𝑎 𝑎 𝑠𝑖𝑚𝑡̦𝑖𝑡-𝑜 𝑐𝑎 𝑝𝑒 𝑜 𝑎𝑟𝑠𝑢𝑟𝑎̆, 𝑜 𝑐𝑎̆𝑙𝑑𝑢𝑟𝑎̆, 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑢𝑚 𝑛𝑒-𝑎 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡. 𝐴 𝑧𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑠̦𝑎𝑛𝑡̦, 𝑖̂𝑛 𝑠𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑒𝑚𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑠̦𝑡𝑖𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑠𝑎𝑛𝑖𝑡𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑜𝑛𝑡. 𝐴 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑛𝑜𝑟𝑜𝑐 𝑐𝑎̆, 𝑖̂𝑛 𝑟𝑒𝑡𝑟𝑎𝑔𝑒𝑟𝑒 𝑎 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡 𝑢𝑛 𝑐𝑎𝑚𝑖𝑜𝑛 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖̂𝑛𝑔ℎ𝑒𝑠𝑢𝑖𝑡 𝑐𝑢 𝑎𝑙𝑡̦𝑖 𝑟𝑎̆𝑛𝑖𝑡̦𝑖. 𝐴 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑠 𝑝𝑒 𝑜 𝑝𝑙𝑎𝑗𝑎̆ 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎𝑢 𝑖̂𝑚𝑏𝑎𝑟𝑐𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑡 𝑜 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑝𝑙𝑎𝑗𝑎̆. 𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑢 𝑠𝑜𝑠𝑖𝑡 𝑣𝑎𝑝𝑜𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑢𝑛 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐 𝑔𝑒𝑟𝑚𝑎𝑛, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙-𝑎 𝑐𝑢𝑟𝑎̆𝑡̦𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑝𝑎𝑛𝑠𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖. 𝐸𝑟𝑎 𝑟𝑎̆𝑛𝑖𝑡 𝑖̂𝑛 𝑧𝑜𝑛𝑎 𝑝𝑙𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑔𝑟𝑒𝑢. 𝐴𝑝𝑜𝑖, 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖𝑚𝑝𝑟𝑜𝑣𝑖𝑧𝑎𝑡 𝑢𝑛 𝑓𝑒𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑜𝑛𝑡𝑜𝑛 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑖-𝑎 𝑣𝑒𝑛𝑖𝑡 𝑟𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑙𝑒𝑐𝑒, 𝑎𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑟𝑢𝑠𝑎̆ 𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑢𝑡 𝑏𝑜𝑚𝑏𝑎𝑟𝑑𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑎𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟”, ne-a povestit Dragoș Buzoianu, nepotul veteranului.

„𝐴 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑏𝑎𝑙𝑎𝑚𝑢𝑐 𝑚𝑎𝑟𝑒. 𝑆𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑚𝑝𝑎𝑛𝑖𝑒 𝑒𝑟𝑎 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑛𝑖𝑠̦𝑡𝑒 𝑏𝑎𝑟𝑎̆𝑐𝑖, 𝑒𝑟𝑎𝑚 𝑡̦𝑖𝑛𝑢𝑡̦𝑖 𝑝𝑒 𝑝𝑎𝑖𝑒, 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑣𝑎𝑖 𝑑𝑒 𝑛𝑜𝑖. 𝐸𝑢 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎𝑚 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑟𝑢𝑝𝑡, 𝑑𝑎𝑟 𝑎𝑚 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑧𝑖𝑙𝑒. 𝐴𝑚 𝑠𝑡𝑎𝑡 𝑝𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑙𝑢𝑛𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙, 𝑖𝑎𝑟, 𝑢𝑙𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟, 𝑐𝑜𝑚𝑖𝑠𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑒𝑣𝑎𝑙𝑢𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑠 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑒𝑣𝑖𝑛 𝑝𝑒 𝑓𝑟𝑜𝑛𝑡“, ne-a mai spus nea Ștefan. A rămas pe linia Dunării, iar de aici încep alte povești, despre pândă, despre contrabadiști ai acelor vremuri pe care i-a depistat.

Odată cu terminarea războiului a revenit la „vatră“, unde și-a regăsit familia și unde mama sa care era și moașă, cunoștea tot rostul plantelor și era știută în zonă ca având „leac“, i-a fost principalul medic. L-a îngrijit până i s-a închis rana și a putut respira neîntrerupt. De scos glonțul, medicii s-au opus rând pe rând, spunându-i că i-ar face mai mult rău.

Viața și-a urmat cursul. Nea Ștefan și-a întemeiat propria-i familie, iar anii ce au venit l-au găsit ca pe toți ai locului: fie la câte o fabrică din zonă, fie pe la pădure, fie la câmp. Dar cel mai mult i-a plăcut la cosit, bucurându-se nespus atunci când primea o coasă în dar. Își refăcea puterile cu câte o gură de țuică și cu aerul de munte.

„𝐴 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑢𝑛 𝑜𝑚 𝑐𝑢𝑚𝑝𝑎̆𝑡𝑎𝑡, 𝑢𝑛 𝑜𝑚 𝑏𝑙𝑎̂𝑛𝑑, 𝑖̂𝑛𝑠𝑎̆ 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑎-𝑖 𝑒𝑟𝑎 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑎̆. 𝑆̦𝑡𝑖𝑎𝑚 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑡𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑐𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑎𝑐𝑒𝑚 𝑐𝑒𝑣𝑎. 𝐴𝑚 𝑐𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑐𝑢 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠̦𝑡𝑖𝑙𝑒 𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖, 𝑑𝑎, 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑎𝑙𝑡𝑐𝑒𝑣𝑎 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑔𝑎̆𝑠𝑖𝑚 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖. 𝑆𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡𝑎̆ 𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑎̆ 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑑𝑒 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠𝑎̆“, ne-a mărturisit Dragoș Buzoianu, nepotul „preferat“ al lui nea Ștefan

În ianuarie va împlini 101 ani, iar pentru noi rămâne bucuria de a-l fi întâlnit și „călătorit“ împreună prin paginile unei istorii mai puțin cunoscute. Poate prin astfel de povești, prin mărturiile pline de suferință ale acestor oameni, reușim să înțelegem mai bine cât de scump a fost plătită libertatea acestei țări.