În această seară, scena Sălii „Ion Baciu” a adus împreună nu doar muzici și epoci diferite, ci și o altă ipostază a celui care, de cele mai multe ori, privește concertele din culise, din mijlocul organizării și al grijii pentru fiecare detaliu al unei stagiuni.
De această dată, maestrul Vlad Mateescu s-a aflat la pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice ploieștene, într-un program construit cu sensibilitate și echilibru.
Programul serii a adus împreună lumi sonore diferite, unite prin eleganța orchestrei de coarde: rafinamentul baroc al lui Vivaldi, luminozitatea muzicii lui Mozart, forța expresivă și cinematografică din „Palladio” de Karl Jenkins și emoția profundă a lucrării „Stabat Mater” de Pergolesi.
Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, soprana Noemi Onucu și mezzosoprana Maria Miron Sîrbu au completat această seară specială prin sensibilitate, expresivitate și frumusețea discursului muzical.
Cu certitudine, a fost unul dintre acele concerte în care muzica nu a avut nevoie de artificii pentru a ajunge la public, doar de sinceritate, echilibru și emoție.
Filarmonica noastră, cu toate ale sale, în aplauzele și inimile noastre.

