Vă tot spuneam că în orașul Ploiești se întâmplă și lucruri frumoase, benefice fiecăruia dintre noi, comunității și… chiar viitorului și asta pornește nu doar din inițiative demne de lăudat, dar și din… felul în care percepem și ne raportăm la EDUCAȚIE.














Peste 700 de elevi de la Școala Gimnazială „George Coșbuc” Ploiești, Școala „Henri-Mathias Berthelot” Ploiești, Școala „Sf. Vineri” Ploiești și Școala „Sf. Vasile” Ploiești au participat astăzi la trei lecții-concert folclorice desfășurate la Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiesti, în cadrul proiectului Edu Musik by Filarmonica Ploiești.
Orchestra Populară „Flacăra Prahovei”, dirijor Marian Dovîncă, alături de soliștii Adriana Deaconu și Gelu Voicu, i-au purtat pe cei mici într-o veritabilă călătorie muzicală prin diferite regiuni ale țării.







Pe scenă, Ansamblul de dansuri „Flacăra Prahovei”, coregraf Marinica Marian, a adus în fața copiilor dansurile, costumele și bucuria autentică a tradițiilor populare românești
Copiii au cântat, au dansat, au chiuit și au fost, pentru câteva ore, parte dintr-un adevărat spectacol al identității românești.
În cadrul celor trei concerte, momentele artistice au fost completate de tineri elevi talentați care învață chiar de la maeștrii orchestrei:
• Ianis Pîrșe – țambal, elev al doamnei Nicoleta Tudorache
• Ștefan State – vioară, elev al maestrului Marian Dovîncă
• Anthony Sandu – acordeon, elev al maestrului Vasile Vasile
• Diana și Delia Soficaru, Anais Barbu, Ruxandra și Anais Buzea, Ilinca Sloneanu – voce, eleve ale doamnei Adriana Deaconu, alături de care au cântat pe scenă
Publicul s-a bucurat și de un moment solo la clarinet susținut de Constantin Anton, membru al orchestrei populare, precum și de o interpretare emoționantă a violonistului Adrian Neagu, care a cântat împreună cu fiica sa, Flavia Neagu.
Evenimentul a fost prezentat cu eleganță și căldură de Violeta Barac.
Astăzi, tradiția, copilăria și muzica s-au unit într-o lecție vie despre rădăcini și bucuria de a fi împreună.

