Dar din dar se pune temelie CULTURII! Eveniment DE COLECTIE, la propriu, la Muzeul Judetean de Arta

În luna aprilie Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” vă așteaptă la sediul instituției din Ploiești, bd. Independenței nr 1 să vizionați expoziția:

DĂINUIND DĂRUIND

Vor fi expuse cu acest prilej lucrări intrate relativ recent în patrimoniul muzeului, lucrări provenite din donații ale artiștilor contemporani, care au fost găzduiți pe simezele muzeului de la începutul acestui mileniu.

În ultimii zeci de ani riscul nereprezentării artei contemporane în muzee este sporit de lipsa endemică a fondurilor de achiziție, fapt ce transformă gestul de donație al artiștilor într-unul cu dublu beneficiu: pe de o parte constituirea patrimoniului recent asigură reflectarea tendințelor artelor acestei epoci, iar pe de altă parte, conduce spre ne-uitare numele artiștilor, care astfel devin reprezentativi, știut fiind că muzeele sunt giranți de valoare și calitate.

Așadar, doar în luna aprilie 2025 veți putea admira lucrările unor mari artiști contemporani, prezenți în patrimoniul recent al Muzeului Județean de artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”: Ștefan Râmniceanu, Horea Paștina, Ioan Iacob, Ștefan Pelmuș, Iurie Matei, Florin Șuțu, Marcel Bejgu, Ion Șinca, Sterică Bădălan, Valter Paraschivescu, Gheorghe Miron, Alice Neculea, Gabriela Culic, Inga Edu, Dragoș Minculescu, Ion Lăzeanu, Ion Radu, Cornelia Gherlan, Cristian Radu, Ion Vișan, Bianca Rotaru, Emil Comșa, Florian Ștefan, Lidia Nicolae, Theodor Vișan, George Păunescu, Mihaela Ganța, Florin Stoenescu, Gheorghe Andreescu.

Pentru detalii vă stă la dispoziţie Departamentul – Servicii educative, relaţii publice şi documentare din cadrul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“: Tel./fax: 0244 511375, tel. 0244 522264.