Cuvinte-Trairi: din jurnalul unui OM DE CULTURA ce „construieste” in Ploiesti… si nu numai!

„Ultimele săptămâni au fost cu adevărat un carusel de emoții și experiențe! Într-o perioadă încărcată de evenimente, programări și peripeții, am reușit să ne îndeplinim obiectivele și să trăim momente de neuitat. Mii de kilometri parcurși între evenimente, zboruri anulate, nopți petrecute în aeroporturi, dar fiecare clipă a meritat pe deplin. Mult timp am stat sa ma gandesc daca e bine sau nu sa pun in cateva randuri cele intamplate in ultima perioada, insa mi-am dat seama ca este bine ca lumea sa fie informata – nu de alta, dar multi au crezut ca am fost plecati in concediu și nimeni nu face nimic.

Am fost onorat și bucuros să revin la Brașov în calitate de dirijor și manager al Filarmonicii „Paul Constantinescu” – Ploiești, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov și Maestrul Dragoș Andrei Cantea. Deschiderea stagiunii estivale la Brașov a fost un succes deosebit. Mulțumesc Maestrului Tegzesiu Sebastian și membrilor orchestrei pentru invitație și încredere.

De la Brașov am plecat spre Ploiesti si apoi am luat avionul catre Berlin (cu escala la Varșovia de cateva ore, unde bineinteles ca am ales sa vizitam)unde Filarmonica „Paul Constantinescu” a adus muzica compozitorilor români în centrul cultural european, la Festivalul Iei in cadrul proiectului „Muzica Compozitorilor Români la Festivalul Iei la Berlin”, care s-a desfășurat în perioada 22-25 iunie și a fost finanțat cu 122.732 lei de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Un proiect cu foarte multe provocari si dificultati care, la final s-au demonstrat a fi acoperite de succesul celor 3 evenimente.

Primul eveniment al proiectului nostru a fost deschiderea expoziției de fotografie „Paul Constantinescu – o viață dedicată culturii”, realizată în parteneriat cu Muzeul Memorial Paul Constantinescu, urmând ca publicul berlinez să se bucure de un concert de muzică de cameră, susținut de pianistul Cristian Duca și violonistul Lucian Duta .

Au urmat spectacole și ateliere de folclor, susținute de Orchestra Populară „Flacăra Prahovei” și solista Adriana Deaconu- folclor  -, alături de Ansamblul de Dansuri Populare, artiștii noștri oferind participanților șansa de a învăța și experimenta ritmurile și mișcările tradiționale românești.

Printre cele mai importante activitați desfășurate menționăm prezentarea cărții „Paul Constantinescu – „RESTITUIRI”, scrisă de Prof. Univ. Dr. Sanda Hârlav Maistorovici, o lucrare care aduce la lumină aspecte mai puțin cunoscute ale vieții și operei compozitorului și lansarea CD-ului „Simfonia Ploieșteană”, o înregistrare excepțională realizată de studioul Filarmonicii Ploiești, interpretată de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești  sub bagheta dirijorală a maestrului Radu Postăvaru, care pune în valoare talentul orchestrei noastre simfonice și dragostea pentru compozitorul căruia Filarmonica noastră îî poartă numele.

App de aceasta lansare, dna Sanda Maistorovici a fost o revelație pentru noi toți! Super energica și om de echipa cu un simt al umorului ieșit din comun. O inspirație pt toți.

Festivalul s-a încheiat la sediul Ambasadei României la Berlin, cu un concert de muzică de cameră și un spectacol de folclor, îmbinând astfel eleganța muzicii clasice cu energia și frumusețea tradițiilor populare românești.

Mulțumim pe această cale E. S. Adriana Stănescu, Ambasadorul României în Germania, Dl. Michael Fernbach, Prim Colaborator, Ambasada României în Germania, d-na Mihaela Fenbach și d-lui Dr. Iulian Costache, Ministru Consilier, Secția Culturala, Ambasada României în Germania, pentru sprijinul acordat în promovarea culturii românești.

Tema acestei serii în cadrul Festivalului Iei la Berlin a fost „Interferențe culturale Berlin-Ploiești”, în acest context a avut loc și prezentarea cărții „33”- scrisă de d-na Dr. Catalina Ene Onea , cu eseu și corespondență culturală din străinătate.

Scopul principal al proiectului a fost promovarea culturii și muzicii românești în diaspora, consolidarea identității naționale și oferirea unui cadru de interacțiune culturală pentru românii din Berlin.

Mulțumim Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și partenerilor noștri, Asociația Akademie Rapsodia e.V. Berlin precum și doamnei Președinte Adina Erdenberg, Muzeul Memorial Paul Constantinescu Ploiești și Ambasada României în Republica Federală Germania

De asemenea mulțumim d-nei. Dr. Catalina Ene Onea, profesor de limba și cultura română în Germania, autor, jurnalist cultural – în proiect intermediar, consilier intercultural, pentru tot ajutorul oferit și mai ales pentru sprijinul oferit în crearea conexiunilor cu Ambasada României în Republica Federală Germania și Asociația Akademie Rapsodia Berlin e.V și tuturor celor care au contribuit la succesul acestui proiect.

Mulțumirile noastre merg și către Primăria Berlin – Bezirksamt Treptow-Köpenick și publicul din Berlin pentru căldura cu care ne-au primit.

Chiar daca pe unele comunicate de presa aparem ca si invitati (vai ce simplu era) am fost parteneri cu aceasta organizatie de romani din Berlin, care sunt sigur ca a avut la randul ei multe provocari, Filarmonica a fost la Berlin cu o echipa bine pregatita, cu un staff de 25 de persoane atat artisti cat si tehnic care putea prin aparatura adusa sa puna in scena la orice moment si oriunde un spectacol demn de Romania.

Ultima zi la Berlin a venit cu o cireasa pe tort (nu am intrat in detalii cu problemele pe care le-am intampinat acolo, in special din orgolii nefondate) – chiar in timpul meciului pe care il juca Romania ni s-a anulat avionul de intoarcere – varianta oferita de companie…2 iulie – in conditiile in care pe 2 iulie deja trebuia sa ne intoarcem din cel de-al doilea turneu, de la Viena. Asadar, dupa cateva ore petrecute la telefon (timp in care parte din delegatia noastra facuse deja mai bine de jumatate de drum cu masina) pentru a gasi solutii de transport pentru cei 6 ramasi la Berlin, chiar discutand cu reprezentanti ai Parlamentului, Ambasadei Romaniei la Berlin, agentii de turism, cea mai buna decizie a fost un avion cu excala in Corfu. Asadar am dormit elegant in holul hotelului, apoi am plecat la aeroport si am ajuns ..in Corfu. O escala de aprox 6 ore in care bineinteles nu aveam cum sa ratam plaja. Ajunsi inapoi la aeroport, in speranta ca voi ajunge chiar la concertul de inchidere a stagiunii simfonice, am fost pusi in fata faptului implinit ca avionul avea sa aiba o intarziere de…3 ore. Bine ca intr-un final a decolat, iar de la aeroport…direct la volanul masinii care trebuia sa plece cu cealalta delegatie…spre Viena. Eram deja nedormit de peste 50 de ore cu…acelasi tricou pe mine.

Finalul stagiunii 71 la Ploiești, pe care nu am reușit să-l onorez din cauza anulării zborului, a fost un moment special dedicat tinerelor talente. Concertul a marcat un sezon muzical minunat, plin de evenimente fabuloase și invitați de excepție. Acelasi concert a fost repetat si la Viena iar Închiderea stagiunii la Viena a fost un adevărat triumf. Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ploiești a cântat în prestigioasa sală Brahms a Musikverein, un moment de mare onoare și bucurie. Mulțumiri speciale Maestrului Jin Wang pentru această oportunitate unică.

Cum totul ar fi mult prea plictisitor pana acum, in acelasi timp, institutia noastra avea sa organizeze un alt eveniment. La centenarul echipei FC Petrolul Ploiești, Filarmonica a contribuit la un spectacol grandios pe stadionul „Ilie Oană”. Artiști de top și un spectacol de lasere au încântat miile de spectatori, demonstrând încă o dată capacitatea noastră de a transforma orice eveniment într-o experiență extraordinară.

Obositi, stresati, nervosi…mergem mai departe… cu festivalul Let`s Play organizat in centrul orasului Ploiesti. A fost montata din noua scena imensa pentru concertele celor de la Zdob si Zdub, ROMB, Zoom, Ovidiu Lipan Tandarica iar sâmbăta aceasta, am asteptat cu drag publicul la concertul mult așteptat de noi toți, unde IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro alături de Orchestra Simfonică ploieșteană au urcat pe scena din fața Palatului Culturii .

Mulțumesc tuturor pentru sprijinul necondiționat, încredere și aplauze. Împreună am creat momente de neuitat și abia așteptăm să vă oferim noi surprize și provocări în stagiunea viitoare! Multumesc din suflet unei echipe minunate si dedicate, unui compartiment artistic profesionist condus de Georgiana Frincu – cu rezultate deosebite in ultimul an, unui compartiment financiar care intotdeauna gaseste solutiile benefice pentru toti condus de Adriana Tvardochlib, unui staff tehnic super dedicat si neobosit condus de Catalin Vlad(administrativ), Alexandru Stoica, Iulian Blidaru si John Aldea (sunet, lumini, livestreaming) – printer multi altii. Nu in ultimul rand doresc sa ii multumesc si colegei noastre Luminita Avram care intotdeauna pune un accent deosebit pe toate evenimentele educative si care a scris inclusiv proiectul privind finantarea  de la DRP – Guvernul Romaniai

Toate aceste momente reflectă efortul și dedicarea întregii echipe a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești. Fiecare eveniment ne apropie mai mult de visul de a transforma Ploieștiul într-o scenă a marilor spectacole muzicale.

P.S: În această mare de evenimente, ne pregătim pentru festivalul Jazz on the Rooftop – 23-25 august, Ploiești Jazz Festival și un proiect nou, un festival aflat la prima ediție despre care veți afla în curând… RepublikFestival – primul festival de fusion simfonic din Romania.

Ploiești-Brașov-Ploiești-Bucuresti-Varșovia-Berlin-Corfu- București-Ploiesti-Viena-Ploiesti = aprox 6300km ….adică 9, adica…3”. Am zice… un mini-jurnal cu… emoții, întâmplări și… străluciri de stea. Sunt acestea, plus…citatul de față- „Succesul nu este definitiv; eșecul nu este fatal: curajul de a continua este cel care contează.” ― Winston S. Churchill, mărturisirile unui om în mâinile căruia e, în foarte mare măsură, viața culturală a Ploieștilor și-a ploieștenilor, nimeni altul decât dirijorul Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu”.

 Am citit pe contul său aceste rânduri și m-au impresionat profund. De aceea nu întâmplător… nu am rezistat să i cer permisiunea de a le publica. Pentru că totul, aici,în aceste cuvinte-trăiri este despre CULTURĂ, despre ASUMAREA UNUI ROL, despre DĂRUIRE și HAR.

De astfel de oameni avem nevoie. Pentru că AVEM NE VOIE DE CULTURĂ.

 Vă mulțumesc din suflet, domnule director. În numele meu, ca jurnalist, ca om, ca ploieștean și o fac și în numele ploieștenilor.