Cursurile de vara ale Universitatii „Nicolae Iorga” Valenii de Munte, la start

Ministerul Culturii organizează, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, împreună cu Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Oraşului Vălenii de Munte, în perioada 16– 21 august, ediţia 2015 a Cursurilor de vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte.

Deschiderea oficială va avea loc duminica, 16 august, începând cu ora 10, la Centrul Cultural „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. Cu acest prilej vor susține alocuțiuni Florin Constantin – Primarul orașului Vălenii de Munte, acad. Valeriu Matei – Academia Română, Ionuț Vulpescu – Ministrul Culturii, Rodica Paraschiv – Prefectul Județului Prahova, ing. Mircea Cosma – Președintele Societății Cultural – istorice “Mihai Viteazul”, având ca moderator pe prof. Constantin Stere – Director general adjunct la Direcția Generală Juridică și Patrimoniu Cultural a Ministerului Culturii.

În cadrul ediției din acest an se vor desfășura prelegeri, mese rotunde, lansări de carte și expoziții, dedicate centenarului creării Statului Național Român, evenimente organizate în cadrul Programului Național “România 100”.

Ca şi în anii precedenţi, Cursurile de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte vor fi onorate de participarea unor cunoscuţi oameni de cultură din ţară şi din afara graniţelor ţării, academicieni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România şi ai Uniunii Scriitorilor din Moldova, reputaţi istorici şi scriitori din Serbia, Republica Moldova etc.