„-Fără artă se poate trăi?!
–Da, dar NU MERITĂ!”
Modificările Legii Educației aprobate luni în Parlament includ, atenție, și gratuitatea transportului pentru elevi și acces liber la filme, muzee, spectacole.
Teoretic, o inițiativă care ar putea constitui un impuls în educație, un pas concret (NU SINGURUL, ÎNSĂ) în apropierea copiilor și tinerilor de ACTUL ARTISTIC, ceea ce, evident ar putea contribui la conștientizarea de către tinerele generații a ceea ce înseamnă valoare, moștenire culturală dar și asupra rolului major al culturii în dezvoltarea personalității.
Frumos, bun, dar… Da, la noi e cu… „dar”!
Sună bine inițiativa asta, dintr-un anume unghi, numai că, scrisă, cumva, „pe genunchi”, fără o analiză de impact în prealabil, fără o consultare publică, dar mai ales fără a avea feed-back din partea managerilor de teatru și ai instituțiilor din domeniul culturii, în genere, ideea ar avea șanse mari să facă și rău, nu doar bine. Și asta pentru că, el puțin deocamdată, la capitolul CULTURĂ, România nu stă strălucitor, cel puțin din perspectiva finanțării. Mai pe scurt, unda verde pentru GRATUITATE, o spun mulți din domeniu, s-ar putea răsfrânge nedorit în buzunarele teatrelor și muzeelor, știut fiind că vreme îndelungată, finanțările către CULTURĂ i-au creat aceștia profilul de… „Cenușăreasă” a bugetului.
Prin urmare, inițiativa cu gratuitatea o fi ea… bună, o da oarece speranțe, dar pare să funcționeze pe principiul autohton „vrabia mălai visează”, având la bază terenul nisipos, vulnerabil al unor decenii de finanțări de multe ori la limită, ca să nu mai vorbim de… lipsa de interes chiar din partea unora aflați vremelnic în funcții-cheie.
C-așa-i la noi. Se vrea abia acum ceva bun, ceva care ar avea un impact extraordinar în rândul noilor generații, dar cum totul e„din vârful pixului”, pe un teren extrem de fragil din multe, foarte multe puncte de vedere, acel „ceva bun” poate fi doar… degetul tău mic și așa… rupt, pe care îl întinzi spre ajutor celui care trei sferturi e căzut în prăpastie și, totuși, se apucă cu dinții și cu unghiile de muchiile stâncilor.
***Recenta măsură va pune în mare încurcătură teatrele pentru copii şi tineret care lucrează, în zilele din interiorul săptămânii, când părinţii sunt la serviciu, cu public şcolar. Preţul unui bilet variază sensibil între 6 şi 8 lei, sumă care include şi transportul la sala de spectacole şi înapoi la şcoală. Un supliment mai mult decât necesar al procesului educativ din şcoală şi o cale agreabilă de dezvoltare personală, vizionarea unui spectacol de teatru are efecte modelatoare pe care toată lumea le ştie.
Dacă punctul de plecare al iniţiativei l-a reprezentat intenţia de-a spori consumul cultural, atunci e bine de ştiut că apetitul pentru teatru se stimulează cu totul altfel. Construcţia publicurilor e un proces necesar, complex, el cere timp şi strategii adecvate. Orice instituţie de spectacole contează financiar şi pe veniturile proprii, a căror principală sursă de alimentare o constituie biletele vândute.
Fiecare manager are stabilit de către finanţator un plan de încasări obligatoriu. În absenţa încasărilor de acest tip, pentru a atinge cotele planificate, teatrele vor trebui să se reorienteze spre închirierea unor spaţii proprii. Evenimentele aducătoare de bani vor fi non-culturale. Imaginaţi-vă nunţi ori revelioane la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, de pildă! Dacă până în acest an, sumele din chirii se împărţeau jumătate, la ordonatorul de credite (adică la stat), jumătate la teatru, de anul acesta întreaga sumă merge la stat, deci nici închirierile nu vor fi salvatoare. Şi statul pierde Din neştiinţă şi fără să se sfătuiască cu oamenii de teatru, legiuitorii vor păgubi prin această hotărâre inclusiv statul. Fiecare bilet e grevat cu un set de obligaţii fiscale: impozitul (0,1 la sută), timbrul teatral (0,05 la sută, care merge la uniunea de creaţie – UNITER şi din care sunt finanţate alte proiecte de artă scenică), crucea roşie (0,01 la sută, care se virează la Societatea Română de Cruce Roşie spre utilizare în scopuri specifice). Veniturile acestea vor dispărea, afectându-i pe cei ce le colectează. Iar dacă la veniturile proprii din sursele de finanţare, capitolul vânzări bilete va fi gol, atunci ordonatorii de credite (în clar Ministerul Culturii, consiliile judeţe şi consiliile locale, de la caz la caz) ajung în situaţia să completeze prin stipendie bugetele teatrelor de stat. Pentru ca teatrele să producă ceva ce se dă gratis! Un cerc vicios. Consecinţe pentru artiştii independenţi Dacă la teatrele de stat se intră gratis, cine va mai plăti bilet la un spectacol realizat de o companie independentă? Trupele private şi freelancer-ii trăiesc cvasi-exclusiv şi greu din ceea ce percep pe bilete şi rareori primesc bani de la stat pentru proiecte. E previzibil ca numărul de spectatori ai sectorului independent să descrească, pe cale de consecinţă şi posibilităţile de-a rezista în mediul concurenţial. O piaţă culturală sănătoasă înseamnă şi o ofertă alternativă celei de la stat. Speţa despre care vorbim va avea consecinţe severe asupra artiştilor care au optat pentru liber-profesionism în privinţa găsirii oportunităţilor de meserie.(Oltița Cîntec-adevarul.ro)
foto: ziare.com
