Cum procedezi daca un copac ti-a cazut pe masina?

Vremea rea face ravagii în marile orașe, fiindcă aici sunt afectate rețelele de electricitate, autoturismele parcate în fața blocurilor, transportul în comun și tot ce ține de buna funcționare a unei localități suprapopulate. Fiindcă riscurile de avarii și distrugeri sunt ridicate, și polițele de asigurare sunt costisitoare.

1. Sună la 112 și anunță evenimentul. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ori al Administraţiei Domeniului Public (ADP) – SGU in cazul municipiului Ploiesti – va ajunge la locul solicitat pentru îndepărtarea crengilor și scoaterea mașinii. Până să vină echipajul e bine să faci câteva fotografii cu mașina avariată. Deși nu e o imagine prea plăcută, aceste poze te vor ajuta mai târziu.
2. Întreabă vecinii sau reprezentanții asociaţiei dacă a depus cineva în trecut vreo cerere de toaletare a arborelui care a căzut pe mașina ta. Dacă nu te poate ajuta nimeni cu un răspuns, trimite o solicitare la serviciul ADP pentru a afla dacă arborele cu pricina a fost luat în evidenţă ca fiind şubred. Aceste detalii te vor ajuta în instanţă.
3. Mergi la biroul de accidente uşoare din cadrul Poliţiei Rutiere, din localitatea/sectorul de domiciliu pentru a cere autorizaţia de reparaţie. Vei da o declaraţie, în baza căreia ţi se va întocmi un document absolut necesar atunci când mergi cu maşina la service-ul auto.
4. Cere un deviz pentru lucrările de reparaţii de la cel puţin trei puncte service. Cu acest deviz mergi la ADP (în unele cazuri ADP a externalizat serviciul de toaletare a arborilor, așa că trebuie să mergi la firma care a primit prin contract să se ocupe de toaletări/defrișări). Dacă ai ajuns în acest punct trebuie să știi că te poți înțelege amiabil cu firma/serviciul ADP pentru plata daunelor. Însă, din experiența multor păgubiți părțile enumerate mai sus nu vor să cadă la pace, motiv pentru care trebuie să deschizi acțiune în instanță, la judecătoria din aria de domiciliu. Din păcate, procesul e unul de durată (3 – 6 luni), motiv pentru care va trebui ca, în primă fază, să-ți plătești singur reparațiile (dacă vrei să mai poți folosi mașina). Păstrează factura, pentru a-ți putea recupera banii mai târziu.
5. Deschide proces la judecătorie pe numele serviciului ADP pentru recuperarea banilor cheltuiţi pentru repararea maşinii. Instanţa va decide cine e responsabil că nu a intervenit pentru îndepărtarea pericolului.

Unde suni dacă vezi un copac uscat

Autorităţile locale desfăşoară acţiuni de toaletare a arborilor. Dacă observi că un copac e în pericol să cadă ori necesită cosmetizări trebuie să urmezi următorii paşi:
– Sună la serviciul ADP pentru a semnala problema. Reprezentanţii societăţii se adresează Direcţiei de Mediu din cadrul primăriei, autoritatea responsabilă cu eliberarea autorizaţiei de defrişare/toaletare.
– După obţinerea avizului, angajaţii ADP îndepărtează crengile care au crescut necontrolat. În multe cazuri, ADP preferă să angajeze firme private pentru astfel de lucrări.
– Nici un copac nu se toaletează sau taie fără aviz de la Direcţia de Mediu.
– ADP are obligaţia să planteze, în compensare, trei arbori pentru fiecare copac uscat defrişat.

Avocat Coltuc Marius Vicentiu