De astăzi, micuții ploieșteni au la dispoziție o nouă creșă modernă, sigură și primitoare, construită pe Aleea Strunga nr. 2B, cu sprijinul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și al Compania Națională de Investiții.
Investiția, în valoare de 11,8 milioane lei, a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și reprezintă prima creșă construită de la zero în Ploiești după 34 de ani.
Noua unitate are o capacitate de 40 de locuri, organizate în 4 grupe, și oferă:
– săli de joacă și dormitoare luminoase,
– grupuri sanitare adaptate,
– sală de mese, spații tehnice și zone dedicate părinților.
*Privitorla înârziere,edilii transmit următoarele: Lucrările la Creșa „Sfânta Ana” au fost finalizate la timp, însă deschiderea nu a putut avea loc mai devreme din cauza procedurilor complexe necesare pentru autorizarea funcționării.
Primăria a obținut toate avizele tehnice în termen – ISU, ITM, DSP, DSV, Apa Nova, Salubritate, precum și avizul ARACIP.
Întârzierea a fost generată de emiterea, tocmai în această toamnă, a Ordinului Ministrului Educației, documentul care oferă unității statutul oficial de creșă în rețeaua de învățământ antepreșcolar, după reorganizarea rețelei școlare pentru anul 2025–2026.
Astfel, blocajul nu a ținut de municipalitate, ci de cadrul legislativ necesar pentru ca unitatea să poată angaja personal și să își poată începe activitatea.

