Coronavirus: 4 dosare penale si amenzi de 400.000 lei intr-o singura zi in Prahova

Echipele mixte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au continuat, in ultima zi a lunii aprilie a.c., seria de controale care au ca scop combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și descurajarea faptelor de natură contravențională, înregistrate în acest context.

Astfel, pe parcursul zilei de 30 aprilie, au fost controlați 37 de agenți economici, au fost verificate peste 800 de persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse prin Ordonanțele militare, iar peste 500 de autoturisme au fost oprite în trafic de către oamenii legii.

În urma acestor acțiuni, au fost deschise patru dosare de cercetare penală pentru opt persoane. În toate acestea se fac anchete pentru fals sub semnătură privată și uz de fals. Mai precis, este vorba despre adeverințe de angajat pe care cei în cauză le-au prezentat polițiștilor și care, în urma interogării aplicației REGES, s-au dovedit a conține date nereale.

Lucrătorii MAI au aplicat, totodată, și 303 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 400.000 lei. Dintre acestea, patru au fost pentru fapte de natură economică, 34 pentru contravenții în context, iar 265 pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare.