Controale in centrele rezidentiale de ingrijire si asistenta din Prahova, ziua 3: amenzi de cca 265.000 lei

„Vă aducem la cunoștință că în data de 12 iulie 2023, au fost efectuate verificări la centrele rezidențiale din județul Prahova de 6 echipe mixte care au controlat: 14 centre rezidențiale (3 centre publice și 11 centre private), cu un total de 289 de beneficiari, gestionate de 8 furnizori, în localitățile Vălenii de Munte, Posești, Drajna, Lipănești, Surani, Izvoarele și Poienarii Burchii.

În urma verificărilor, au fost constatate deficiențe precum:

– lipsa controlului medical periodic pentru personalul care deservește oficiul alimentar și servește masa persoanelor identificate la locația verificată;

– instruirea incompletă a personalului;

– lipsa documentelor tehnice ale construcției;

– amplasarea stingătoarelor în locuri cu vizibilitate redusă lipsă detector gaze;

– stare termică alterată a produselor alimentare, lipsa aparat cântărire, nerespectare model contract servicii sociale, neetichetare produse de origine animală;

– lipsa autorizației sanitare de funcționare;

– lipsa planurilor de pază, a sistemelor de supraveghere și a analizelor de risc;

– lipsa autorizațiilor de securitate la incendiu;

– lipsa verificărilor medicale pentru angajați;

– colectare necorespunzătoare a deșeurilor menajere;

– lipsa licenței de funcționare (a fost prezentată documentație în vederea îndeplinirii procedurii de acreditare și licențiere);

– gestionarea necorespunzatoare a deșeurilor medicale periculoase rezultate din activitatea medicală;

– spații neigienizate corespunzător;

– lipsa plaselor de insecte, lipsa capacelor de wc, calorifere ruginite, pereți deteriorați;

– personal de specialitate subdimensionat raportat la numărul beneficiarilor;

Au fost identificate probleme de natură contravențională, iar comisiile mixte au considerat că nu se impune suspendarea activității acestor centre.

Totodată, au fost dispuse măsuri în sarcina centrelor rezidențiale cu termene de realizare a acestora, urmând ca ulterior, să fie efectuate noi verificări pentru constatarea modului de îndeplinire a acestora și de remediere a deficențelor.

Au fost aplicate 42 de avertismente și 24 sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 265.000 lei”.

Este acestacomunicatul Transmis de Instituția Prefectului Județului Prahova joi, 13 iulie.

Întretimp,în această dimineață, ministrul Muncii, Marius Budăi și-a dat demisia.