Contracte semnate de 47 milioane lei in PNDL pentru Prahova

Ieri s-au semnat contractele de finanţare pentru două obiective de infrastructură rutieră care vor fi realizate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), investiții a căror valoare cumulată este de aproape 47 de milioane de lei. Evenimentul a avut loc în prezența președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Andrei Toader, a ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Paul Stănescu şi a secretarului de stat, Adrian Gâdea.

Primul proiect, “Reabilitare DJ 102I, Valea Doftanei; km 35+100 – km 37 + 620”, vizează reabilitarea drumului județean 102 I, pe o porţiune de 2,4 km, care este improprie desfăşurării traficului rutier în condiţii normale de circulaţie, cu structură rutieră alcătuită dintr-o pietruire degradată şi cu foarte multe denivelări.

Cel de-al doilea proiect, “Pasaj denivelat peste DN 1 (centura de vest) la intersecţia cu DL 101 I şi strada Buda”, urmăreşte îmbuătăţirea circulaţiei în partea de nord-vest a municipiului Ploieşti, respectiv la intersecţia drumului naţional DN1 (Centura de Vest Ploieşti) cu drumul judeţean DJ 101I. Eliminarea acestui punct conflictual se va realiza prin construirea unui pasaj denivelat cu o lungime de 138 m, între strada Buda şi drumul Judeţean DJ 101 I, care va supratraversa drumul naţional DN1 – E60 (Centura Est).