Contract de 2 milioane dolari pentru Uztel Ploiesti

Producătorul de utilaje petroliere Uztel Ploieşti a semnat un contract de 2 milioane de dolari pentru furnizarea de produse către firma americană Array din Houston, potrivit administratorului judiciar.
„Doar ce am semnat un contract de 2 milioane de dolari cu compania Array din Houston, azi (25 septembrie) e un reprezentant al americanilor în vizită la Uztel. Array este un partener vechi al Uztel, făcând parte din ramura americană a acţionariatului“, a declarat pentru Ziarul Financiar avocatul Remus Borza, care deţine firma Euro Insol, administratorul judiciar al Uztel. Compania a intrat in insolventa in urma cu 4 ani.