Consiliul Judetean Prahova a aprobat Executia bugetului propriu al judetului si al institutiilor de sub autoritatea CJ la 30 noiembrie

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară de luni execuția bugetului propriu al județului Prahova, precum și a bugetelor instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean, la 30 noiembrie 2019.

Astfel, a fost aprobată execuția secțiunii de funcționare și a secțiunii de dezvoltare ale bugetului propriu al județului Prahova. De asemenea, a fost execuția secțiunii de funcționare și a secțiunii de dezvoltare ale bugetului Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Prahova, la 30 noiembrie, la fel și în cazul bugetului Spitalului Județean de Urgență Ploiești, al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”, Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Muzeului Județean de Științe al Naturii, Centrului Județean de Cultură Prahova.

Potrivit hotărârii adoptate, execuția bugetului al 30 noiembrie indică realizarea veniturilor la 30 noiembrie în procent de 82,37%, adică 257.224, 94 mii lei, din care venituri proprii realizate în procent de 67,49%- 115.967, 70 mii lei.

La capitolul privind cote defalcate din impozitul pe venit realizarea a fost de 91,34%. Sume defalcate din TVA- realizat 93,81%, adică 145.226,17 mii lei.

În ceea ce privește subvențiile, realizarea a fost de 79,12%- 4.117, 46 mii lei.

Reținem că la capitolul cheltuieli la secțiunea de funcționare, realizarea fost de 79,60%, suma fiind de 285.829,82 mii lei.

Execuția bugetului al 30 noiembrie indică realizarea veniturilor la 30 noiembrie în procent de 82,37%, adică 257.224, 94 mii lei.