Consilierii locali ploiesteni se intrunesc joi in SEDINTA EXTRAORDINARA

Joi, 20 februarie 2025, de la ora 15:00, Consiliul Local al Municipiului Ploiești se reunește într-o ședință extraordinară, la sediul Primăriei. Pe ordinea de zi sunt 7 proiecte de hotărâre cu impact asupra patrimoniului, serviciilor publice și dezvoltării orașului.

CE SE DECIDE?

 Administrare publică și resurse umane:

– Vacantarea unui mandat de consilier local, ca urmare a încetării acestuia înainte de termen.

– Modificarea organigramei și a statului de funcții pentru Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești (ASSC).

 Servicii publice și investiții pentru Ploiești:

– Garanția unui împrumut de 40 milioane lei pentru S.C. Termo Ploiești S.R.L., necesar achiziționării de gaze naturale pentru alimentarea cu energie termică.

– Accesarea de fonduri europene prin programul E.L.E.N.A., pentru eficiență energetică în clădirile publice.

 Patrimoniu și infrastructură:

– Înregistrarea Creșei de pe Aleea Strunga nr. 2B în domeniul public al municipiului și transmiterea sa în administrarea Creșei nr. 39.

– Exproprierea unui teren privat (71 mp) din Bulevardul Republicii nr. 40A, pentru proiectul de pietonizare și mobilitate urbană.

– Prelungirea unor contracte pentru spații cu altă destinație decât locuință.

IMPORTANT: Cetățenii sunt invitați să participe la această ședință, fie fizic, în sala de ședințe a Primăriei, fie urmărind transmisia LIVE pe pagina oficială a instituției.