Concursul de cultură și educație financiar-contabilă și-a desemnat câștigătorii în Prahova

În data de 15 aprilie 2025, la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii Victor Slăvescu” din municipiul Ploiești, s-a desfășurat etapa județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă.

Competiția, ajunsă la cea de-a treia ediție, este organizată de Ministerul Educației și Cercetării prin Inspectoratul Școlar Județean Prahova, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și este adresată elevilor de clasa a XI-a, filiera tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice.

Concursul de cultură și educație financiar-contabilă este o platformă de testare a cunoștințelor, o ocazie pentru elevi să înțeleagă rolul educației financiar-contabile și cum aceasta contribuie la formarea noilor profesioniști, capabili să facă față provocărilor viitorului.

„Prioritizarea educației pentru viitoarele generații de profesioniști contabili este esențială pentru CECCAR. Concursul le oferă elevilor oportunitatea de a se familiariza cu tehnologiile avansate specifice sectorului financiar-contabil, pregătindu-i, astfel, pentru o carieră adaptată la noile realități digitale. Aceste inițiative subliniază dedicarea CECCAR pentru pregătirea de noi talente în contabilitate, contribuind, astfel, la stabilitatea și durabilitatea financiară a țării noastre. Elevii au ocazia să-și testeze cunoștințele, să-și dezvolte abilitățile și competențele și să se pregătească pentru o carieră într-un domeniu fit for future, într-o lume în care tehnologia redefinește constant regulile jocului”, a declarat Elena-Ecaterina Chivu, președintele Consiliului superior al CECCAR.

Concursul va continua cu etapa națională la care se califică primii doi elevi clasați la faza județeană.

La fel ca în edițiile anterioare, CECCAR premiază performanța, oferind premii în bani câștigătorilor fazei județene și naționale. De asemenea, câștigătorii fazei naționale a „Concursului de cultură și educație financiar-contabilă” vor primi vouchere pentru înscrierea gratuită la examenul de acces organizat de CECCAR.