Concert extraordinar susținut de Corala Ioan Cristu Danielescu, la Ploiesti

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, începând cu ora 18.00, Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” va organiza în cadrul Programului Cultural „Canta Prahova”, Proiectul „Colinde la Palat”, concertul extraordinar susținut de Corala „Ioan Cristu Danielescu” și invitații săi, care se va desfășura în Sala „Europa” a Palatului Administrativ din Ploiești.

La pupitrul dirijoral al Coralei „Ioan Cristu Danielescu” se va afla maestrul Valentin Gruescu, un împătimit bine-cunoscut al muzicii corale de înaltă calitate, la pian va acompania maestrul Mihai Măniceanu.

Alături de Corala „Ioan Cristu Danielescu”, pe scena Sălii „Europa”, îndrăgiții artiști Cezar Ouatu, Alexandra Velniciuc, Horia Moculescu și Florin Ciobanu vor crea o atmosferă magică de Crăciun.

Corala „Ioan Cristu Danielescu” s-a înființat în anul 1972, la momentul respectiv aflându-se sub patronajul Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti. De-a lungul timpului, acest ansamblu a fost condus de mai mulţi dirijori (Valeriu Manu, Ion Eremia, Gheorghe C. Ionescu, Florian Faur), nume respectate ale vieţii muzicale ploieştene. Începând cu 1981, ansamblul a fost preluat de maestrul Nicolae Ghiţă, un rafinat intelectual, care în parcursul a unsprezece ani i-a marcat pentru totdeauna pe membrii coralei prin profesionalismul său de excepţie şi extrema sa sensibilitate. În 1994, după decesul maestrului Nicolae Ghiţă, Corala „Ioan Cristu Danielescu” îl invită la pupitrul ei pe dirijorul şi compozitorul Valentin Gruescu, care a adus o nouă strălucire coralei, printr-o muncă performantă şi consecventă.

Corala „Ioan Cristu Danielescu” a participat la numeroase festivaluri şi concursuri, atât în România cât şi în afara ţării (Italia, Cehia, Irlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Franţa, Elveţia, Turcia, Olanda şi Muntenegru).

Din anul 2004, ansamblul a răspuns invitaţiei de colaborare a Institutului Cultural Român, derulând patru turnee de succes în Olanda şi Germania.

Menţionăm, de asemenea, concertele susţinute pe scene prestigioase bucureştene de concert: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Studioul de Concerte „Mihail Jora” al Radio România sau Aula Palatului „Cantacuzino” a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor.

Luna septembrie a anului 2009 a însemnat pentru Corala „Ioan Cristu Danielescu” reîntâlnirea – după aproape 20 de ani – cu scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”. Succesul de răsunet al coralei la ediția a XIX-a din 2009 a adus o nouă invitație – de această dată pe scena Sălii Radio – în cadrul Festivalului „George Enescu”, ediția a XX-a, 2011.

Activitatea neobosită a Coralei camerale mixte „I.C. Danielescu” a fost și este integrată în circuitul profesionist al valorilor interpretative românești de gen, inclusiv grație recunoașterii, încrederii și dedicării către aceasta, de către iluștri compozitori contemporani, a unora din cele mai reprezentative creații ale dumnealor (Irina Odăgescu, Radu Paladi, Felicia Donceanu, Vasile Timiș, Nicolae Brânduș, Sabin Păutza, Doru Popovici, Zaharia Popescu, Adrian Pop, Dan Dediu, Constantin Arvinte).

Atât românesc cât și universal, repertoriul Coralei camerale „I.C.Danielescu” este vast și extrem de complex, cuprinzând lucrări corale à cappella, cu acompaniament cameral sau simfonic, de concert sau de spectacol, iar activitatea artistică a formației semicentenare se distinge prin consecvența dintotdeauna a prestațiilor sale, numai la nivel de excelență, așa cum se pronunță cu toată convingerea întreaga audiență, de la critica de specialitate la iubitorul de muzică bună destinată vocii umane.

Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” este o instituție publică de cultură, axată pe cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural, desfășurarea activităților de învățământ artistic în spiritul educației permanente a societății, cunoașterea și promovarea valorilor culturii naționale și universale prin diferite genuri ale artei.

Începând cu anul 2014, sub patronajul Centrului Județean de Cultură Prahova activează Corala „Ioan Cristu Danielescu”.