Comori de pe la noi: „Opere complecte” de Ion Creanga, La BJ „Nicolae Iorga”

Opere complecte” de Ion Creangă, din anul 1937, volum apărut la Editura Cartea Românească, își află locul, printre multe alte tomuri deosebite, la secția Carte Veche a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești.
Pasăre măiastră a graiului și adâncului sufletesc, din Creangă se plămădește cu o simplitate genială toată vraja plină de savori și vitalități a cuvintelor sale.
„…Se uită dracii unii la alții, și văzând că nu-i chip de stat împotriva lui Ivan, încep a-i aduce care din cotro rachiu, tiutiun, lăutari și tot ce-i poftia lui Ivan sufletul. Umblau dracii în toate părțile, iute ca prâsnelul, și-i întrau lui Ivan în voie cu toate cele, căci se temeau de turbincă, ca de nu știu ce, poate mai rău decât de sfânta cruce….”( „Ivan Turbincă”)

„Ion Creangă. Ramura care a odrăslit un codru de amintiri şi povestiri”. (David Boia)

„Ion Creangă este basmul românesc în care copilăria nu se termină niciodată”. (Camelia Oprița)

”Cu mâna copilului, Ion Creangă prins-a pupăza; cu mâna scriitorului – privighetoarea”. (N. Petrescu-Redi)