… întrebarea pe care mă gândeam să i-o pun la conferința de presă de după meciul contra oltenilor. A început prin a spune că nu s-a văzut pe teren ceeac e au pregătit la antrenament. Credeți sau nu, exact asta doream să îl întreb: cât la sută din ceea ce a pregătit la antrenamente s-a regăsit pe gazon. Sebi Tudor este un tip cu „doxă” și, la fel de diplomat ca și antevorbitorul său în conferința de presă – l-am numit pe Emil Săndoi – ne-a spus foarte clar, deși oarecum printre rânduri, că lucrează „cu materialul clientului”. Este obișnuit. Așa a lucrat și la Dammam, în Arabia Saudită. Însă, aici, acasă, este de zece ori mai difícil pentru că întâlnești nu numai fițe de genii fotbaliștice care „n-au avut noroc în viață” – vorba unei persoane care mi-a fost șef o bună bucată de vreme – ci și angajări făcute de fel de fel de șefi și fel de fel de impresari. Pe când, la arabi, principala lor problemă a fost rezolvată de Tudor. I-a disciplinat în joc.
Disciplina în joc am „văzut-o” mai ales la Varga, un „alibist” convins, la Faug-Porret, un bramburit notoriu, și chiar la Marinescu. Mă doare sufletul că un pot respecta pleonasmul care se numește patriotism local, Marinescu fiind „de-al nostru, de pământ din Ploiești”, dar nu am cum să trec peste căratul excesiv al balonului. Și asta în regim de două pătrimi, ca la muzică. Nu mai protestați, știu bine ce vârstă are Marinescu, dar mai știu că, la fotbal, finețea pasei se cizelează cu vârsta!
Pentru că pe Peçanha îl știam – a apărat ceea ce era de apărat – pe Beța îl știam, pe Benga îl știam, pe Nepomuceno îl știam și nu avem ce să-i cerem mai mult de o lovitură liberă sau o centrare-două pe meci, pe Peteleu îl știam – dar duminică ne-a dezvăluit noi valențe ale capacității conducătorilor de cluburi de a lansa non-valori ca fiind nave spațiale bistrițene – mi-am propus să fiu foarte atent la cei pe care nu îi cunoșteam.
Bucșa a fost surpriza plăcută. Surpriză plăcută, da, dar la ce nivel! Este oarecum jenant să spui că surpriza plăcută este un jucător fără scânteieri, dar muncitor și util. Asta arată la ce nivel ești tu, club cu pretenții în ciuda insolvenței. Despre Faug-Porret am vorbit și nu îmi schimb părerea. Genev, în poziția lui de fundaș central cu experiență în campionatul scoțian, ar trebui să ia lecții de la bulgarul craiovenilor, Popov, care nu l-a lăsat să sufle pe Moussa atunci când a fost aproape de el. Zoubir încă joacă aidoma la fotbalul de sală, unde te poți odihni când și când pe marginea terenului, dar acum s-a odihnit pe teren. Iar despre Moussa, oricâte calități de vârf o avea, mă mulțumesc să spun că a pierdut destule dueluri directe – nici unul câștigat în primul sfert de oră! – și că s-a dovedit prea puțin combinativ. Așa este, nici nu prea a avut cu cine, doar două sau trei ocazii punându-l în situația să intre în combinații. Am oarecare îndoială în privința calității stofei sale de atacant veritabil, o îndoială vârâtă în suflet de faza din finalul primului mitan când a cerut penalty în loc să încerce să ajungă la balon având prim-planul. Putea să se tăvălească el o mie de ani, penalti se dădea doar la Cucuieți, în liga a opt’șpea, ca să plece arbitrii acasă, să nu fie „invitați la discuții amicale” cu localnicii furioși.
Dintre cei intrați pe parcurs nu îl cunoșteam pe Farina. L-am văzut. Bună viteză, control al balonului bun, disponibilitate de joc combinativ sunt trei elemente care ne fac nostalgici și ne aducem aminte de Boudjemaa. Și de cel căruia îi centra, Tamuz. Tamuz? Vai, ce vise rele! Ce să îi mai centrezi lui Tamuz? Poate un genunchi proaspăt, de bebeluș. La Hamza mă gândeam, desigur! Poate că nu m-aș mai fi gândit la Hamza dacă Farina ar fi plasat mingea în colțul porții oltene spre finalul partidei…
Să mai spunem că Bawab a râs de Peteleu, în prima parte, și era cât pe ce să obțină un penalti în a doua parte, după ce l-a lăsat pe drum pe Benga, care a început faultul în afara careului și l-a desăvârșit cotonogindu-l pe olteanul de adopție în careu. Arbitrul Bârsan a procedat corect neacordând penalti, zic eu bazat pe ținerea inițiată în afara careului, dar, în acest caz, ar fi trebuit să „întoarcă jocul” și să dea oltenilor o lovitură liberă.
Ne-a bătut o Craiovă care a jucat pe un gazon familiar, cocoloașele de pământ chel, asemănătoare celor de pe „Electroputere”, făcându-mă și ele nostalgic, amintindu-mi de maidanul copilăriei, maidan care producea întotdeauna mai multe julituri decât goluri marcate.
Concluzia? Ei bine, este doar una singură, una care combate prima întrebare pusă lui Sebi Tudor la conferința de presă, o întrebare în legătură cu demisia, acum o chestie de bonton în prima noastră ligă. Nu trebuie să fie nicio demisie a antrenorilor! Petrolul are ca antrenori doi oameni serioși, cultivați și pasionați în ale fotbalului, cu sânge petrolist, doi antrenori care și-au dovedit capacitatea acolo pe unde au trecut, chiar dacă puțină lume a avut ochi să o vadă. Am convingerea că ei vor pune la punct și angrenajul acesta încă neomogen la ora actuală. Au de făcut un singur lucru: să nu cedeze la presiunile care vor veni.
George Marin
