Cod portocaliu de ninsoare, Update 6: 1.300 kg de alimente stranse in 24 de ore la Ploiesti

Ploiestenii au raspuns pozitiv la actiunea de colectare de ajutoare pentru romanii afectati de caderile masive de zapada si viscol, organizata de municipalitatea ploiesteana.
Numai in 24 de ore la centrele de colectare amplasate in oras au fost stranse aproximativ 1300kg de alimente neperisabile:apa, ulei, faina, zahar, orez, conserve, paste fainoase, malai, biscuiti, etc.. Alimentele au fost aduse atat de persoanele fizice, dar si de cele juridice.

Pentru a veni in intampinarea cetatenilor care doresc sa doneze alimente neperisabile, municipalitatea a mai deschis un centru in fata magazinului Interex. Aici a fost montata o casuta de lemn cu insemnele primariei. Celelalte 4 centre deschise de duminica sunt amplasate in fata Palatului Administrativ si la intrarea in magazinele Kaufland Nord, Kaufland Vest si Real.

Actiunea va dura o saptamana, iar in aceasta perioada alimentele vor fi depozitate la Cantina de Ajutor Social din Ploiesti. La finalul actiunii intreaga cantitate de alimente neperisabile va fi transportata la persoanele sinistrate.