CNAIR, investigatii de teren pe tronsonul Ploiesti – Brasov al Autostrazii Bucuresti-Brasov

CNAIR informează că în cadrul proiectului de completare și revizuire a Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada București – Brașov (tronson Ploiești – Brașov) se efectuează investigații de teren.

*** Lucrări în execuție:

– Foraje geotehnice;

– Investigații geofizice.

 Acestea sunt necesare pentru întocmirea Studiului geotehnic, parte a documentației tehnice pentru proiectarea viitoarei autostrăzi.

 În prezent, pe teren sunt prezente 5 instalații de foraj care execută investigații geotehnice pe zona cuprinsă între km. 0+000 și km. 26+500, pe raza localităților Bărcănești și Florești.

 Potrivit reprezentanților companiei, din foraje sunt prelevate probe tulburate și netulburate pentru realizarea încercărilor de laborator geotehnic, care au ca scop obținerea parametrilor geotehnici necesari proiectării.