Cezar Ouatu, mesaj cutremurator de Ziua Culturii Nationale: „Am saracit foarte mult, ne raportam doar la succesul unui hit de o vara, la “succesuri” efemere , la trendinguri, la circ…”

„M-am trezit azi dimineață făcând un exercițiu de imaginație, o retrospectivă și … mă gândeam unde am fi ajuns astăzi dacă nu am fi avut un Enescu, un Brâncuși, un Eminescu a cărei zi de naștere este chiar astăzi odată și cu Ziua Culturii Naționale și unde ar fi ajuns ei dacă ar fi trăit astăzi in era tehnologiei, scrisului online, educației online, trendingurilor youtube ingrijoratoare …

Oare reflecta ceea ce suntem noi astazi ca popor…!?!

Se pare că trăim într-o lume total dată peste cap din punct de vedere al valorilor culturale și slabe speranțe deocamdată să găsim un echilibru …

Cu siguranță cred că toți acești mari artiști ne-au lăsat moștenire opera și creația lor în speranța că o vom duce mai departe cu mândrie si dedicare, dar ușor contrariat mă întreb, câți dintre noi sau mai noile generații se raporteaza la adevărata cultură in orice formă a ei, astăzi?

Din punct de vedere cultural și o spun fără rețineri, am sărăcit foarte mult, ne raportăm doar la succesul unui hit de o vară, la “succesuri” efemere , la trendinguri, la circ, la toată această lume superficială, devenind astfel, sclavii unor cifre, numere , cuantificate doar in valori materiale, nimic cultural, nimic spiritual, profund .

Spiritul de turmă constat cu stupoare că este foarte dezvoltat la noi văzând chiar și astăzi diferite hastaguri ce nu au nicio legătura totuși cu această zi destul de importantă pentru noi, pentru identitatea noastră ca popor și anume Ziua Naționala a (in)Culturii !!!

Mai dați si voi câte un hashtag lu’ EMI(nescu) , Creangă, Enescu, Brâncuși, Nichita, băieții ăștia faini, chiar și post-mortem.

Provocati-vă cu o carte, cu un search pe google despre operele acestor mari oameni ce au pus bazele acestui popor sărăcit de atâta incultură livrată pe bandă rulantă zi de zi

Hai cu cultura!

Știu, nu interesează pe nimeni dar totuși arta se propagă și poate într-o zi vom reveni la adevăratele noastre valori de popor cu un mare potențial cultural și cu o sclipire de geniu aparte!

“Un popor fără cultură și educație, este un popor ușor de manipulat”

La mulți ani EMINESCU !

La mulți ani Românie Culturală !

Mă semnez

Cezar Ouatu, “vânzător” de artă și emoții!”

 Mesajul a fost postat de marele artist Cezar Ouatu pe contul său de socializare sâmbătă, de Ziua Culturii Naționale.

 Nu de dragul vorbelor… „mari” apreciem acest mesaj… drept cutremurător. Cutremurător de realist. Și n-ar strica să-l luăm în seamă… cu toții!