Certificat de apreciere AES Ploiesti pentru Volosevici

Primarului municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, i-a fost acordat un Certificat de apreciere de către Asociaţia de Educaţie Socială „AES” Ploieşti pentru sprijinul important pe care îl are în promovarea mişcării de dezbateri din România.
Municipalitatea ploieşteană a derulat un parteneriat cu Asociaţia de Educaţie Socială Ploieşti în vederea susţinerii singurului eveniment internaţional de dezbateri organizat în ţara noastră, Campionatul Internaţional de Dezbateri FIAT! Debate, competiţie ce a ajuns la ediţia a VII-a şi are s-a desfăşurat în municipiul Ploieşti în perioada 17-21 aprilie a.c.

Pentru buna organizare a acestui eveniment Primăria municipiului Ploieşti a alocat suma de 10.000 lei. La turneul din acest an au fost prezente 30 de echipe din Belarus, Macedonia, Republica Moldova şi fiecare regiune din România.

Municipiul Ploieşti a fost reprezentat de o echipă formată din elevi ai Colegiilor Naţionale „I.L. Caragiale” şi „Mihai Viteazul”, turneul de dezbateri reprezentând în momentul de faţă un reper în calendarul dezbaterilor academice din ţara noastră datorită calităţii arbitrajului, organizării dar şi a reprezentării la nivel naţional şi internaţional.