Ce frate, astea-s subiecte de Simulare la Limba si Literatura Romana, la Evaluarea Nationala?! Asta nu e simulare, e SIMULACRU!

Azi, peste 6400 de elevi prahoveni din clasele a VIII-a au susținut, astăzi, simularea Evaluării Naționale la Limba și Literatura Română.

 Subiectele primite de elevii au avut la bază două texte la prima vedere.  Primul text a fost un fragment din „Dansul ursului” de Ion D. Sîrbu, iar al doilea din „30 de ani în șa” al lui Felix Țopescu.

La subiectul al II-lea, elevii erau puși să scrie, în 80 – 120 de cuvinte, rezumatul primului text.

Nobili dascăli, dumneavoastră, cei ce concepeți subiectele acestor examene, simulări sau ce-or mai fi la LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, chiar aveți conștiința împăcată?! Astea sunt subiecte de examen la clasa a VIII-a? De adevăratele valori ale literaturii noastre ați auzit?!  Vreți texte la prima vedere?! Puneți Fefeleaga, Morcoveață, La Medeleni, poezii de Alecsandri, Goga sau Coșbuc, Neamul Șoimăreștilor…și muuulte altele. DE CE??? D-AIA! Nu o spun că aș fi rămas, vezi Doamne, în urmă mult cu…moda (parol, trendul!!!). O spun pentru că e necesar să nu ne îngropăm gratuit, din ignoranță (ca să nu zic…prostie!) valorile. Casă dăruim copiilor, adolesenților, ceea ce este atât de necesar din tezaurul nostru… uitat,aruncat la coș cu bună știință! O să ziceți io că operele respective sunt arhicunoscute! EI BINE, NU! NU! Întrebați un elev dintr-a șaptea de Morcoveață, de numele volumelor Cireșarilor, sau cine au fost Șoimăreștii. Or să butoneze repede pe iphone să afle! Asta vor face!  Și aste ne pierde și ne va pierde dacă se va continua cu astfel de subiecte, cu indiferența și cu tonele de superficialitate!

Vreți să vă șoptesc ceva?! Undeva, prin toamnă, am fost la un eveniment, la Ziua unei școli din PLOIEȘTI. Nu, nu la Cucuieții din Deal! La PLOIEȘTI.

Totul a fost minunat. Până la momentul când elevi din clasele a VI-a, a VII-a, a VIII-a au avut câteva momente în care spuneau mici, fooooarte mici poezii, ghicitori… citate. Ori le citeau de pe telefon, ori le aveau scrise pe fițuici și le citeau de acolo, în văzul tuturor… vorbesc detextulețe pe care și-un copil de la grupa mare ar fi în stare să le rostească pe de rost. BĂĂĂĂ! Le citeau de pe fițuici acei elevi, care, în schimb, erau îmbrăcați de parcă se duceau într-un club de noapte, iar fetele, majoritatea, erau machiate ca unele de 25 de ani! Și uitea-așa, se duce dracului ȘCOALA! Scuzați limbajul, dar lucrurile trebuie spuse pe șleau! Trebuie să ne trezim până nu e prea târziu!