Ce e important să faci înainte de zborul cu avionul

Poză de OrnaW pe Pixabay.com

Deși teama de a călători cu avionul poate fi intensă și e mult mai întâlnită decât frica față de alte tipuri de transport, zborul rămâne cea mai eficientă cale de a ajunge în locuri îndepărtate într-un timp rezonabil. Din această cauză, cursele aeriene sunt cu 25% mai frecvente decât acum 20 de ani, iar prețurile au devenit și ele mai accesibile. Cu toate acestea, mulți călători au de achitat costuri suplimentare din cauza unor greșeli sau neatenții, ori din simplul fapt că nu au mai avut o astfel de experiență și nu au de unde să știe cum să își organizeze activitatea în aeroport. Acest articol are rolul de a explica cum pot fi evitate aceste costuri în plus, astfel încât să te poți bucura de o călătorie rentabilă cu avionul.

Cum poți evita costurile ce apar din greșeli și neatenții la aeroport

Probabil cea mai frecventă sursă a costurilor suplimentare este omiterea check-in-ului înaintea zborului. Dacă această operațiune se face pe ultima sută de metri de către angajații aeroportului, ea va fi taxată uneori cu o sumă chiar mai mare decât prețul biletelor. Soluția este să îți faci din timp check-in-ul, cu câteva ore înainte de zbor, la aeroport, ori online cu până la 24 de ore înainte de decolare.

O altă greșeală des comisă este îmbarcarea cu un bagaj mai mare decât cel permis în funcție de biletul achitat. Dacă în plata biletului este inclus doar un bagaj de mână, acesta trebuie să aibă, de obicei, dimensiuni de 40x30x20 cm, care înseamnă aproximativ un ghiozdan mediu-mare. Aproape niciun fel de troler nu se încadrează în aceste dimensiuni, iar ghiozdanele mai mari pot de asemenea să nu fie potrivite. Taxa plătită la aeroport în cazul în care bagajul nu se potrivește cu cel achitat în bilet este mult mai mare decât prețul inițial pe care l-ai fi plătit pentru un bagaj mai mare. Soluția pentru a evita astfel de costuri suplimentare este măsurarea bagajelor de acasă.

Un alt motiv pentru care unii oameni suferă costuri financiare nedorite înaintea zborurilor cu avionul este planificarea deficitară a parcării. Mulți pleacă la aeroport cu speranța că vor găsi un loc de parcare liber care să coste puțin. Ajunși la fața locului, descoperă că toate locurile sunt de mult rezervate, iar parcările libere din zonele vecine aeroportului sunt extrem de scumpe și oferă servicii de calitate scăzută. Dacă zborul tău pleacă din București, e bine să știi că park4fly.ro oferă locuri de parcare supravegheate lângă aeroportul Otopeni. Poți vedea preț parcare pe termen lung aeroport Otopeni dacă dorești ca mașina ta să stea în siguranță în călătoriile tale de durată, într-un loc la care ai acces video grație camerelor montate în parcare pe care le poți verifica din locul unde alegi să zbori.

În final, e important de menționat faptul că, dincolo de aceste trei mari surse de costuri suplimentare la aeroport, există și alte mici cauze, dar care nu provoacă stres financiar atât de puternic. Un amănunt de acest tip ce merită menționat e prețul mult mai mare al alimentelor vândute în aeroport și în avion. Astfel, dacă este permis, e recomandat să îți aduci cu tine de acasă alimentele de care ai nevoie pe drum. (P)