Decizia de a face plângere la DNA a venit după ce Mihai Vlasov ar fi refuzat să dea curs solicitării unor membri în plenul CC şi Adunării Generale, din 23 aprilie 2012, de a prezenta justificarea cheltuirii sumei de aproximativ 2.850.000 de euro. Este vorba de un fond aflat la dispoziţia acestuia şi care ar fi fost cheltuit fără documente fiscale în 2011, scrie Evenimentul Zilei. Aceste cheltuieli sunt mai mari decât veniturile totale obţinute împreună de 18 Camere judeţene în 2011.
De altfel, se arată în sesizarea depusă la DNA, CCIR s-a închis ca rezultat financiar în 2011 cu o pierdere de 5.142.928 lei (aproximativ 1.200.000 de euro). Asta după ce, în 2010, a înregistrat un excedent în valoare de 1.579.913 lei (aproximativ 370.000 de euro).
Protejata lui Mihail Vlasov, condamnată pentru corupţie Mandatul lui Mihail Vlasov a fost umbrit de un scandal de corupţie. Proteja sa, fosta preşedintă a Camerei de Comerţ a Regiunii Unu Nord – Est România, Magda Ţepoi, a fost condamnată definitiv, în aprilie 2012, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru fraudarea unui fond european cu 133.000 de euro. De altfel, Mihail Vlasov a fost chiar avocatul acesteia în timpul procesului.
