Castigatorii concursului „Miss & Mister Universitas 2019”

Sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenților Ploiești a gazduit, joi, 12 decembrie 2019, cea de-a XXIX-a ediție a Concursului „Miss & Mister Universitas”. Spectacolul – concurs cu tema „O seară de vis cu Mister și Miss”. Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură a Studenților Ploiești și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, iar partenerii proiectului au  fost Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești și Liga Studenților din Centrul Universitar Ploiești.

Candidatele şi candidaţii – elevi și studenţi ploieşteni au evoluat într-un concurs complex „Miss & Mister Universitas”, cu probe intercalate printre momentele artistice prezentate de artiștii Ansamblului Artistic „Academic Star” – soliştii Teatrului Studențesc „Moft”, formaţiile  de dans „Atlantis”, „Happy Dance”, „Unique” și „Urban Army”.

Probele spectacolului – concurs au fost: ţinută de zi; proba de originalitate; ţinută de seară.

Au fost invitaţi să facă parte din juriu şi au onorat cu prezenţa personalităţi locale din domeniile educaţiei, modellingului, artei spectacolului, precum și ai mediului de afaceri și organizațiilor studențești: Profesor univ. dr. Daniela Buzoianu – Prorector al Universității Petrol – Gaze din Ploiești, Președinte de Onoare al juriului; Gavrilă Inoan – Președinte al Fundației Organizația Miss România; Irina Haideț – Director Național al Fundației Organizația Miss România; Ovidiu Pascal – Scenograf la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești; Mihaela Stanciu – Manager „Mika Travel”; Simona Horgoș – Manager „Alessia Boutique”; Iulia Ene – Manager „Iulia Events” și Miss Universitas 1994; Lector univ. dr. Alina Brezoi – Prodecan al Facultății de Științe Economice; Vasile Ailene – Președintele Ligii Studenților din Centrul Universitar Ploiești; Claudia Vasilescu – Miss Universitas 2018; Răzvan Encuna – Mister Universitas 2018.

Au fost acordate următoarele premii:

– MISS UNIVERSITAS 2019 – Victoria Novițchi;

– MISTER UNIVERSITAS 2019 – Alexandru Iordache;

– locul II – Antonia Pătrașcu și Robert Scarlat;

– locul III – Ioana Dragomir și Mădălin Chivu;

– Miss Originalitate – Stela Lungu;

– Mister Originalitate – Antonio Hachi;

– Miss Elegance – Roberta Șurliu;

– Mister Elegance – Ali Hadri;

– Miss Fotogenie – Mihaela Frînculeț;

– Mister Fotogenie – Claudiu Dima;

– Miss Popularitate – Bianca Manea;

– Mister Popularitate – Aidonis Evangelos.