Castelele Peles si Pelisor, in Patrimoniul UNESCO (Meritat!) Demersuri anuntate de ministrul Culturii!

„Restaurarea și punerea în valoare a Castelelor Peleș și Pelișor, ca parte a patrimoniului cultural național, reprezintă obiectiv prioritar al Ministerului Culturii. În discuțiile purtate atât cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și Alteța Sa Regală Principele Radu al României, cât și cu colaboratorii Casei Regale a României, am punctat acțiunile concrete, prezente și viitoare, pe care le avem în vedere, pentru a proteja și promova aceste excepționale valori la nivel european.

Documentația de atribuire pentru lucrările în primă urgență pentru intervenția la acoperișurile monumentelor istorice Castelul Peleș și Castelul Pelișor a fost publicată în sistemul electronic al achizițiilor publice (SEAP) în luna septembrie 2023, astăzi fiind ultima zi pentru depunerea ofertelor tehnico-financiare de către operatorii economici. Investiția are o valoare de 8,7 milioane de lei.

Pentru restaurarea și punerea în valoare a Teraselor Castelului Peleș – proiect inițiat anul trecut de Ministerul Culturii prin încheierea contractului de prestări servicii de proiectare pentru elaborarea documentației tehnico-economice, faza DALI – etapele ulterioare vor fi demarate după obținerea avizului Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice”, a scris miercuri pe contul sau de socilaizare ministrul Culturii, Raluca Turcan.

„Am analizat, de asemenea, împreună cu reprezentanții Casei Regale, intenția noastră de includere în Patrimoniul Mondial UNESCO a castelelor Peleș și Pelișor, primul pas fiind transmiterea, până la data de 31.01.2024, a formularului pentru includerea acestei poziții în Lista Indicativă a României. Pentru reușita acestui demers, sunt necesare atât susținerea Casei Regale a României, cât și implicarea administrației publice locale și a comunității.

Nu în ultimul rând, am discutat despre demararea unor proiecte culturale în parteneriat cu Casa Regală a României, cu rolul de a pune în valoare aceste obiective de patrimoniu unice în țară și în Europa”, a evidențiat, totodată, oficilalul.

foto: peles.ro, Facebook