Mihai Polițeanu, constatare: „Pare că pe străpungerea dintre Gara de Vest și Gara de Sud scoatem la suprafață un oraș întreg, pierdut în timpuri, năpădit de junglă: hale și piloni dărâmați, traverse de cale ferată de lemn sau beton, țevi din ce pare a fi rețea internă de transport produse petroliere a fostei rafinării Columbia (N.R. care avea în curte două cuptoare unde se încălzeau diverse elemente pentru instalațiile de la Combinatul Chimic Brazi), cantități mari de var probabil aruncat cândva pentru a combate o contaminare, fundații de beton de 1-2 metri pe verticală etc.
Ce a fost la suprafață nu mai există. Probabil s-a furat aproape tot după Revoluție”.
Recunoaștem poate că pentru mulți, constataea asta și… fotografiile nu spunnimic. Pentru noi, însă, noi, ăștia care de peste jumaʼ de veac avem certificat de naștere (și buletin) de Ploiești, înseamnă ceva. Înseamnă, cumva, o reîntâlnire cu o bucată de oraș… pierdut, nemaiștiut, cu aintiri, cu epoci… Sunt acolo, scoase la suprafață, nu doar obiecte, elemente de construcție, instalații, ci și mărturii ale trecutului. Unele poate, chiar din timpul războilui, din perioada interbelică sau chiar mai vechi. Știm, timpul nu permite foarte mult, dar acolo chiar merirtă făcute fotografii, să rămână peste ani, și poate chiar o cercetare apropos de profilul vechiului oraș al „Aurului Negru”…
