Cand zane se pogoara pe scena si iau chipul coardelor violoncelului…

Feerie. Simplu. Cum altfel să poți descrie momentele când zâne diafane, prefăcute în trupurile mlădioase coardelor violonelului pogoară spre a cânta și-a încânta?!

Revenirea ansamblului Violoncellissimo pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești este  motiv de bucurie pentru oricine a ascultat acești muzicieni măcar o dată în viață. Este impresionant să vezi pe aceeași scenă dascălul cântând alături de generații de foști elevi și studenți care, treptat, din discipoli îi devin colegi de breaslă, atât pe scenă cât și…îmbrățișând cu pasiune intrumentul, ca pe o zeitate căruia îi închină propriul destin.

Ceea ce face maestrul Marin Cazacu alături de copiii și tinerii pe care îi formează și îi „transformă” în „Familia Violoncellissimo” este imposibil de descris în cuvinte, este mai mult decât magie, artă ori educație. E taină, e dăruire, e un soi de… împărtășanie dincolo de trupul fizic al artistului,mult mai profund și… pentru totdeauna.

Mărturie stă concertul de vineri seară (parte din Turneul Național Clasic la puterea a treia)- o explozie de emoție, energie, dragoste și dedicare atât din partea maestrului Cazacu, cât și din partea instrumentiștilor prezenți pe scena ploieșteană. Un proiect marcat de originalitate, care nu încetează să uimească și să sensibilieze, fiecare apariție a lor fiind o cupă de bucurie și sunet aristocrat… Muzicalitatea și virtuozitatea parcă nici nu mai sunt importante când simți bucuria,  naturalețea și împlinirea cu care  dau naștere fiecărui sunet, sentimente în care de cufunzi cu totul, te hipnotizează și preț de câteva zeci de minute te fac să uiți de lumea exterioară.

Vă mulțumim, dragi „magicieni” pentru concertul memorabil pe care ni l-ați oferit, iscusința cu care ați împletit lucrări din literatura clasică universală, alături de soundtrack-uri de filme celebre și piese îndrăgite din alte genuri de muzică, precum rock, este uluitoare!

Abia așteptăm să vă ascultăm și să ne bucurați din nou!

P.S. De ce scriem „așa ceva”?! Simplu: pentru că fără cultură se poate trăi, dar NU MERITĂ, vorba lui nemuritorului Caragiu. Și încă ceva: Muzica poate și merită să fie destin multor tineri talentați, opentr că de EA și de EI, de ARTIȘTI avem nevoie… pentru totdeauna.