„Camara Ta Mantuitorule, o vad impodobita. Si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina – taina sufletului meu!” FOTOGRAFIE-POVESTE, UNICA: Mama lui Nicolae Iorga

Fotografie din tinerețe a Zulniei Iorga, mama lui Nicolae Iorga, în costum popular tradițional.

*

Zulnia Iorga, era o femeie şi inteligentă şi harnică, reuşind să înfrunte viaţa cu succes. De la ea viitorul istoric a moştenit dragostea de carte, începând a citi volume franţuzeşti chiar înainte de a ajunge pe băncile şcolii.

 O fotografie cât… o poveste, o poveste pe cât de reală, pe atât de mirifică și numai bună de pus la tâmpla gândului. Un gând de primăvară aducător de zâmbet și…, deloc flugar, țiitor de tradiții, întorsc cu inima către neam, țară, credință meșteșug.

Îmi dați voie? Fotografia asta ar merita să fie în fiece școală, oriunde, în Prahova, măcar, în centre culturale…  

 Privți și înțelegeți rostul spuselor regretaului prof Ioan Sorin Apan:

“Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conține o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste și ne dau în același timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă”. (N.R.: Asta apropos și de necesitatea predării Religiei în școală)

“Asta este adevăratul brand românesc, templul la purtator – costumul popular tradițional, în care românul știut să-și etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenței sale. Atunci avea și textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris același lucru – iată o viziune teologică deja! – anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută și astfel să-și taie un drum înspre Dumnezeu.

Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului (N.R. Am adăga noi… pornind de la faptul că nu întâmplător ia e croită în formă de cruce). Și este mai ușor să intelegi, daca te ajuți de textul unei colinde, care capătă astfel, alăturată simbolurilor de pe costum, un înțeles aparte: ‘Iată vin colindători/ Printr-înșii și Dumnezeu /Îmbrăcați într-un veșmânt / Lung din cer până-n pământ/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n șale, scris în poale/ De-amândouă părțile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stânga închipuită-i lumea.”

 Tot astfel fotografie de față, un DE COLECȚIE și numai bună depus la inimă,  ne adue aminte că, în timp ce torceau, țeseau și lucrau, femeile spuneau rugăciuni și comunicau cu divinitatea, astfel că vesmântul țărănesc era (și musai să rămână!) purtător de ocrotire și binecuvantare: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Și mă mântuieşte, Mântuitorul meu” (folclor popular, autor anonim).

Potrivit unor surse, fotografia a fost realizată de Fotograful Casei Regale.

Foto: Vatra Satelor din România – Grup