C-asa-i la Cluj, no! Or avea clujenii bazin olimpic de zeci de milioane de euro! La Ploiesti bate vantuʼ

Emil Boc, primarul Clujului, a anunțatrecent că că s-a finalizat licitația pentru construirea bazinului olimpic ce va fin construit în cartierul Borhanci.

Firma turdeanului Gabriel Silagyi, împreună că alte două vor construi obiectivul…mult-așteptat.

Edilul precizeazăcălucrurilesunt avansate și s-a stabilit ca în cursul săptămânii viitoare să fie semnat contractul, iar apoi vor începe lucrările.

„Primaria a finalizat procedurile și va încheia contractul pentru bazinul olimpic din Borhanci. Săptămâna viitoare vom semna contractul. Este o investiție de 23 de milioane de euro.

Va fi o clădire pe trei niveluri, cu bazin acoperit și o capacitate de 1.000 de spectatori. Va fi zonă de agrement, saune, zone administrative. E cel mai modern bazin olimpic din România”, a declarat Emil Boc.

***dacănu știați, Cluju îi pe altă planetă! Categoric! Un bazin cu dimensiuni olimpice amenajat în aer liber, dar care funcţionează şi iarna, fiind acoperit cu balon presostatic, a fost inaugurat la Cluj-Napoca, în toamna lui 2016, după o investiţie a Primăriei municipiului în valoare de peste 3,3 milioane de lei.

La Cluj! Acolo, hăt, în Ardeal! Noi, la Ploiești, cât mai așteptăm?!

foto: Facebook