Bustul unui rege, la Lipanesti

Astazi a avut loc, în localitatea prahoveană Lipăneşti, ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Ferdinand I – “Intregitorul”, sub sceptrul căruia s-a realizat Marea Unire.

Cu această ocazie au rostit alocuţiuni primarul comunei Lipăneşti, Robert Viorel Nica; secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Mădălin Voicu; preşedintele Societăţii Cultural-Istorice “Mihai Viteazul” Ploieşti, Mircea Cosma; preşedintele Asociaţiei “Cultul Eroilor”, Constantin Chiper. Bustul ce îl reprezintă pe Regele Ferdinand este lucrarea sculptorului prahovean Constantin Ionescu (cunoscut sub pseudonimul “crocodilul”).

În cadrul evenimentului cultural a fost evocată personalitatea Regelui Ferdinanad, iar vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, a subliniat contribuţia importantă pe care acesta a avut-o la realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

La manifestarea de astăzi au participat: vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă; administratorul public al Judeţului Prahova, Fabioara Ionescu; prefectul Judeţului Prahova, Mădălina Lupea; subprefectul Emil Drăgănescu; consilierii judeţeni Rareş Enescu, Dan Ciolac, Vasile Ardeleanu, Lorin Gabriel Tudoran; parlamentari de Prahova; reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, profesori şi elevi.

Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Programului Naţional “România 100”, înscriindu-se în seria de manifestări dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Astfel, se promovează valorile naţionale, personalităţile care au contribuit la desăvârşirea unităţii naţionale precum şi identitatea culturală a neamului românesc.