BRAVO LOR: 19 elevi de la C.N. „Mihai Viteazul” calificati la Faza Nationala a Olimpiadei de Informatica

„Inteligență, perseverență și pasiune pentru algoritmi – acestea sunt calitățile care definesc elevii noștri și care le-au adus rezultate excepționale la Olimpiada de Informatică!

Suntem mândri să anunțăm că 19 elevi ai școlii noastre, 10 din gimnaziu și 9 din liceu, s-au calificat la etapa națională!

Această performanță confirmă munca asiduă, creativitatea și dorința de a excela în unul dintre cele mai dinamice și relevante domenii ale viitorului.

Felicitări tuturor participanților pentru dedicarea lor și mulțumiri profesorilor îndrumători care le-au fost alături în această călătorie!”. Este mesajul care vine azi din partea conducerii Colegiului Național ”Mihai Viteazul”.

SUCCES DEPLIN la Faza Națională!

O nouă bucurie, o nouă dovadă a ceea ce înseamnă învățământ de NOTA 10 în cel mai profund sens.