Brancusi, omagiat cu sufletele si talentul copiilor din Ploiesti si Baicoi

În perioada 13.02-16.02.2024, în cadrul Palatului Copiilor Ploieşti şi Clubul copiilor Băicoi, s-a desfășurat activitatea extra-cerc „Brâncuşi, mai aproape de  infinit”,  coordonată de prof. Mihaela Isarie şi prof. Monica Şchiopu.

 Cu ocazia omagierii marelui artist român, Constantin Brâncuşi, la 19 februarie- zi decretată drept Ziua Națională Brâncuși, copiii au realizat desene în tehnica creion, cărbune şi picturi inspirate de opera nemuritorului Constantin Brâncuşi.

Am putea spune,în fapt, că elevii Cercului de Pictură, de la Palatul Copiilor Ploieşti, cât și cei de la Băicoi, participând la acest inpirat concurs de creaţie şi cultură generală „Brâncuşi-aproape de infinit”, organizat de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, Ploieşti și l-au apropiat pe ARTIST, și l-au pus la inimă și la tâmpla gândului, învățând, astfel să conștientizeze marile valori ale neamului.

Prof. Mihaela Isarie a organizat activitatea intitulată „Între abstract şi concret”, în care elevii din clasa a V-a au răspuns la chestionarul secţiunea “cultură generală” despre viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi şi au realizat o lucrare grafică inspirată după lucrările artistului.

Echipa câştigătoare “Pasărea Măiastră” a obţinut 15 puncte, având următoarea componenţă: Matei Alexandra-Maria, Simina Alexandru-Matei şi Smărăndoiu Timeea-Ioana. Iar lucrarea grafică cea mai reprezentativă a fost realizată de eleva Radu Ioana-Larisa, clasa a VII-a.

 SINCERE FELICITĂRI TUTUROR!