Bogdan Toader: A inceput tiparirea taloanelor de pensie aferente lunii iulie care contin ajutorul financiar de 700 lei

Presedintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Tooader, a anuntat ca a început tipărirea taloanelor de pensie aferente lunii iulie care conțin ajutorul financiar de 700 lei.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că taloanele de pensie, care conţin ajutorul financiar de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 2.000 de lei, au început să fie tipărite, iar de vineri demarează şi efectuarea plăţilor.

În total, 3,2 milioane de pensionari vor primi acest ajutor o singură dată, pentru a compensa creşterea preţurilor la utilităţile publice şi bunuri de consum, în special la hrană.

Măsura face parte din Programul „Sprijin pentru România”, inițiat de Partidul Social Democrat, care mai prevede, printre altele, și acordarea de vouchere electronice în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, adică de patru ori în acest an, persoanelor cu venituri mici.