
De la începutul campaniei pentru alegerile parlamentare la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 31 Prahova au fost soluţionate nouă plângeri formulate de formaţiuni politice sau persoane fizice, iar alte două sesizări se află în lucru. Potrivit preşedintelui BEC Prahova cele mai multe plângeri au ca obiect nerespectarea prevederilor legale cu privire la afişajul electoral. Multe sesizări au vizat de altfel fie modul în care au fost aplicate afişele electorale pe panourile special amenajate, fie faptul că anumite materiale electorale au fost distruse de persoane necunoscute.
„Au fost soluţionate deja nouă plângeri, iar alte două se află în lucru”, ne-a declarat Alina Pavel Anton, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 31 Prahova.
Reamintim faptul că alegerile parlamentare au loc pe 9 decembrie.