Barbat retinut pentru ca ameninta clientii unui supermarket din Ploiesti cu un cutit

 

În cursul zilei de sâmbătă, 3 august 2019, în jurul orei 8.30, în timpul activităților specifice de patrulare desfășurate pe raza municipiului, un echipaj al Poliției Locale Ploiești a fost sesizat de către agentul de pază al unui supermarket de pe strada Aleea Chimiei cu privire la faptul că în incinta magazinului se află un bărbat ce amenință clienții cu un cuțit.

 

Polițiștii locali au procedat la imobilizarea individului, depistat în fața magazinului, iar în urma controlului corporal asupra acestuia s-a găsit un cuțit cu lama rabatabilă de circa 15 de cm și mânerul de aproximativ 18 cm. Numitul P.C., de 27 de ani, cu domiciliul în municipiul Ploiești, a continuat să se manifeste agresiv, fiind ulterior predat lucrătorilor Secției nr. 4 Poliție, în vederea continuării cercetărilor.