La finalul unei săptămâni cu box… non-stop în Sala „Olimpia”, cea de a 5-a ediţie a turneului internaţional „Dracula Open” a luat sfârşit aseară o dată cu stabilirea campionilor la categoriile mari de vârstă şi greutate.
DE APRECIAT; CSM Ploieşti a avut înscrişi nu mai puţin de 14 sportivi la toate cele trei categorii (tineret, juniori şi cadeţi), iar la finalul competiţiei se poate lăuda cu două medalii obţinute:
– un aur cucerit de Richard Oghinciuc la categoria cadeţi, „+80 kg”, multiplul campion mondial, european şi naţional din kempo fiind la prima experienţă în lumea boxului;
– un bronz obţinut de Nicolas Manea la categoria cadeţi, „66 kg”.
În afara celor 2 sportivi care au urcat pe podium, Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea au mai înscris în turneu următorii boxeri:
Tineret – Andrei Virson (55 kg), Prinţ Dumitru (60 kg), ambii eliminaţi în turul 2, Ionuţ Iacob (60 kg), Daniel Bistriceanu (70 kg) şi Valentin Iarca (+90 kg);
Juniori – Saviola Ghimpirică (51 kg), Florin Mihai (57 kg), Denis Irimia (57 kg), Ciprian Moldoveanu (66 kg), Sebastian Nae (80 kg) şi Mario Ţenderescu (+80 kg);
Cadeţi – Nicolae Căldăraru (48 kg).
Organizată de Federaţia Română de Box în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti şi CSM Ploieşti, competiţia a adunat la start aproape 500 de sportivi din 18 ţări: Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Kazakhstan, Palestina, Letonia, Moldova, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia, Ucraina si Uzbekistan.


