În acest weekend, Sala de atletism Ioan Soter, din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu din capitală, a fost gazda Campionatului Național rezervat categoriei U18, la care atleții de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au avut o evoluție remarcabilă, reușind să obțină două medalii.
În prima zi, ștafeta 4 x 200 m băieți, în componența Ștefan Moisoiu – Cristian Creangă – Alexandru Tudorache – Georgian Lepuș, a reușit, cu timpul de 1.30.25 min., să intre în posesia medaliilor de aur și a titlului de campion national al României, devansând echipa care a ocupat locul 2 (CSM Reșița), cu 4 zecimi de secundă!
În a doua zi a concursului, ștafeta 4 x 400 m băieți, în componența Alexandru Tudorache – Georgian Lepuș – David Coman – Cristian Creangă, având timpul de 3.24.10 min., a obținut medaliile de bronz, devansând echipa care a ocupat poziția a 4 -a (LPS Petrache Trișcu Craiova) cu 7 sutimi de secundă.
De menționat că, în cele două ștafete au făcut parte câte un junior U16 (la 4 x 200 m, Ștefan Moisoiu, respectiv la 4 x 400 m, David Coman), ambii juniori aducându-și din plin contribuția la frumoasele rezultate obținute.
În imediata apropiere a podiumului s-au mai aflat: ștafeta 4 x 200 m fete, locul 4, în componența Ștefania Cîrjan – Ana Maria Ștefan – Ioana Ioniță – Antonia Mihai; ștafeta 4 x 400 m fete, locul 4, în componența Maia Ivănoiu – Ioana Ioniță – Ana Maria Ștefan -Antonia Mihai (Maia Ivănoiu și Antonia Mihai, junioare U16); Cristian Creangă – locul 7 la 200 m și Georgian Lepuș – locul 8 la 200 m.

