Atenționare de precipitații abundente și canicula

Meteorologii au emis o atenționare de vreme rea valabilă pentru joi, 11 august, în vestul, centrul şi nordul teritoriului vremea va fi instabilă şi se va răci. „Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Pe spaţii mici cantităţile de apă vor depăşi 30…40 l/mp. Începând din orele serii şi până în după-amiaza zilei de vineri, 12 august, astfel de fenomene se vor manifesta pe arii extinse în regiunile sud-estice şi estice precum şi în zona de munte, cu precădere în Carpaţii Orientali.
În cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, în după-amiaza zilei de joi, 11 august, vremea va fi caniculară, cu maxime de 35…36 de grade şi izolat, 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat”, a anunțat ANM. Ateționarea este valabilă până vineri, la ora 15.00.