ATAC in plina strada, in Ploiesti! Ziua-n amiaza mare! A cata oara avem dovada ca vandalii, nesabuitii isi fac de cap in oras?

ÎN PLOIEȘTI ca-n junglă?!?! La numai câteva zile de la cazul masinii atacate in trafic cu un cuțit de catre un individ, un nou ATAC…

„În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care este prezentat un eveniment produs pe strada Neagoe Basarab din municipiul Ploiești, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova este abilitat să comunice următoarele:

La data de 6 martie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că o persoană ar fi fost agresată, pe strada Neagoe Basarab, din municipiul Ploiești.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un tânăr de 24 de ani.

Din primele verificări, a reieșit faptul că mai multe persoane necunoscute ar fi lovit cu obiecte contondente geamurile unui autoturism și l-ar fi agresat fizic pe tânărul de 24 de ani.

Ulterior persoanele bănuite au plecat de de la fața locului.

Pentru acordarea primului ajutor, s-a prezentat un echipaj medical, care ulterior a transportat victima la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

La acest moment, cercetările sunt continuate de către polițiști pentru identificarea, depistarea și luarea măsurilor legale față de persoanele bănuite de comiterea faptei, urmând a fi stabilite împrejurările în care s-a produs evenimentul.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și distrugere”, avea să transmită IPJ Prahova joi după-amiază.

Ulterior, oamenii legii au revenit cu noi precizări în acest nou caz care șochează sau mai bine spus… înfurie comunitatea ploieșteană:

„În urmă cu scurt timp, în baza activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești împreună cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova au identificat persoanele implicate ca fiind cinci bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, toți din municipiul Ploiești.â

Astfel aceștia au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii și luarea măsurilor legale care se impun.

În cauză, polițiștii continuă verificările în vederea depistării celorlalți doi bărbați.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Totodată activitățile se desfășoară sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești”.