Artistii Teatrului „Toma Caragiu” au iesit in strada! Au discutat si cu primarul Politeanu! Edilul recunoaste: „Nu am caderea sa fac pe procurorul, nu ma pricep!”

Mihaela Rus, la conducerea Teatrului „Toma Caragiu” din 2015 şi singurul doctor în management cultural din România, după o evaluarea activității să-i zicem… controversată și în urma căreia, direct din procedura de examinare a ajuns pe patul de spital, e acum pe punctul de a fi demisă.

Sunt discuții în toate direcție, acutizate și sunt, evident, semne de întrebare. În condițiile în care majoritatea spectacolelor se joacă SOLD -OUT, cu aplauze și reacții care spun totul despre cât d emult și frumos iubește publicul ploieștean (ȘI NU NUMAI- asta pentru că spectacolele noastre se joacă și al marile festivaluri din țară dar și peste hotare!).

Situația, un care, firește, naște emoție  și chiar nemulțumire și așteptări… a culminat azi cu protestul actorilor și angajaților din Teatrul ploieștean, protest care, în final, a… „urcat” și a pus la masa dialogului Primarul municipiului, Mihai Polițeanu, vice-primarul- Alexandru Săraru și city-managerul- pe de o parte și protestatarii pe de altă parte.

Pentru corecta informare a ploieștenilor, s-a discutat amănunțit, argumentat, vreme de mai bine de o oră. Pentru că TEATRUL e în sine un „plămân” viu al educației, al culturii în comunitate. Și pentru că, să fim sinceri, FĂRĂ… NU SE POATE. Așa cum nu se poate nici cu… „jumătăți de măsură”. Și faptul că au fost demarcate discuții pe subiecte sensibile e de apreciat.

Actorii cer respect pentru artă şi pentru profesioniştii care au dus renumele teatrului ploieştean la nivel naţional, într-un protest care anunţă o luptă dură pentru salvarea unei instituției care, cu efort, cu implicare, cu spectacole care merg la inima spectatorului și ridică sălile în picioare, onorează numele patronului spiritual- Toma Caragiu (nu cum îl numea cineva în… „derizoriu”, „Teatrul Municipal”)

Teatrul… „ARTA DE A CREA MIRACOLE” (Maestrul Constantin Chiriac, directorul Naționalului sibian și președinte al Festivalului Național de Teatru Sibiu)…

„Nu lăsăm teatrul pe mâna amatorilor!”, au strigat azi manifestanţii, în aplauzele trecătorilor, în drum spre sediul Primăriei. Și… au făcut bine căs-au dus, pentru că ei, ACTORII, au un rol determinnat în comunitate și trebuie luați în seamă. Virb-aceea: ARTA SE FACE sau… NU SE FACE. Nu se poate cu „hai că merge și așa”.

Repet: e bine,totuși că s-a discutat. Că opiniile, argumentele, întrebările, devin sonore și sunt ascultate.

Din ce am înțeles, a fost depusă o contestație privind evaluarea Directoarei Teatrului și s eașteaptă analizarea acesteui docment și apoi se va vedea ce cale e de urmat. În discuțiile cu primarul, artiștii au întrebat de mai multe ori dacă este posibil  ca intermatul, dacă va fi cazul, să fie asigurat de cea care a condus până în momentul de față prestigioasa intituție, anume doamna Mihaela Rus.

Evident, s-a pus în evidență și subietul unei posibile reduceri de personal sau… a salariilor, pe o perioadă… determinate, asta numai pentru a nu se ajunge la prima variantă, pentru că, la drept vorbind, o piesă de teatru nu se poate juca după placul unor… „calcule” cu jumaʼ sau trei sferturi din distribuție, cu jumaʼ de orchestra, așa cum nu se poate renunța la anumite proiecte sau  spectacole care fac deliciul publicului.  Și pe tema asta dicuțiile au fsot lungi, argumetate și… actorii i-ai poftit pe edili să vină mai des pe la teatru.

Din comentariile Primarului Mihai Polițeanu am reținut, în mod deosebit câteva afirmații:

„Nu am căderea să spun că evaluarea e bună sau rea.  Sau că oamenii care au evaluat au judecat prost sau bine”.

„Nu voi interveni și nu e treaba primarului să intervină în evaluarea unui director. Nu am căderea să fac pe procurorul, nu mă pricep”.

 

Acum vom vedea ce va urma. Teatrul, EL, AL NOSTRU… trebuie să rămână în picioare. În lumina reflectoarelor și în lumina aplauzelor (care în niciun caz nu fac parte din Butaforie) cu care e încununat de ani buni.  E nevoie de corectitudine, de coerență, de bucuria de a primi arta ca pe un dar pentru azi și pentru mâine, e nevoie de dialog, de tăirea teatrului, de către noi toți, cu asumare, cu respect.

Este, recunoaștem, un subiect sensibil. Și aici vorbim de TEATRU și de întreaga „paletă” culturală la nivelul Ploieștilor dar și al județului. Vă ținem la curent.

 

 

foto: Lăcrămioara Bradoschi