SGU Ploiești informează că de la începutul acestui an și până în prezent, au fost somate 369 de autovehicule abandonate, în urma verificărilor efectuate pe teren și a sesizărilor primite de la cetățeni.
Procesul de somare reprezintă prima etapă obligatorie în gestionarea acestor situații, fiind urmat de monitorizarea termenelor legale și de evaluarea conformării proprietarilor.
În ceea ce privește ridicarea efectivă a vehiculelor abandonate, în cursul acestei luni au fost ridicate 7 autoturisme, după parcurgerea tuturor pașilor procedurali necesari.
Aceste intervenții au vizat eliberarea locurilor de parcare blocate nejustificat și restabilirea accesului public în zonele afectate.
În total, de la începutul anului, 47 de autovehicule abandonate au fost ridicate de pe domeniul public al Municipiului Ploiești.
Potrivitoficialilor SGU Ploiești, acțiunea concretă de ridicare se pune în aplicare după parcurgerea strictă a tuturor etapelor procedurale și legale obligatorii (identificare, somare și emiterea dispoziției de ridicare).

