ANAF propune spre aprobare formulare pentru stabilirea din oficiu a CAS pentru persoanele fizice

ANAF adaptează formularele utilizate de organele fiscale pentru stabilirea din oficiu a CAS pentru presoanele fizice, în cazul în care acestea nu-si indeplinesc obligațiile declarative conform prevederilor legale stabilite la art.106, art.107 și art.342 alin. (1) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedurã fiscalã.

Persoanele fizice care datoreazã contribuție de asigurãri sociale au, potrivit legii, obligații declarative.

Nedepunerea declaratiei fiscale dã dreptul organului fiscal sã procedeze la stabilirea din oficiu a creanțelor fiscale prin decizie de impunere, potrivit dispozitiilor art.107 alin.(1) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedurã fiscalã, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

Conform art.106 alin.(1) din acelasi act normativ, organul fiscal stabileste baza de impozitare si creanța fiscalã aferentã, prin estimarea rezonabilã a bazei de impozitare, folosind orice probã si mijloc de probã prevãzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscalã corectã.

Stabilirea din oficiu a contribuției de asigurãri sociale se aplicã pentru persoanele fizice care au realizat venituri din activitãți independente, pentru perioada 01.07.2012 – 31.12.2015.

Astfel, printr-un proiect de ordin se propune aprobarea formularelor:
– Decizie privind stabilirea din oficiu a contributiei de asigurãri sociale pentru persoanele fizice;
– Notificare privind nedepunerea în termen a Declaratiei privind venitul asigurat la sistemul public de pensii;
– Decizie de anulare a deciziei privind stabilirea din oficiu a contributiei de asigurãri sociale pentru persoanele fizice.