Amenda de 50.000 lei pentru Romania TV a lui Sebastian Ghita

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţiona cu amendă de 50.000 lei postul România TV (RTV), pentru difuzarea imaginilor cu fostul premier Emil Boc, dezbrăcat, într-o sală de fitness, conform Agerpres.
Romania TV este postul de televiziune detinut de omul de afaceri ploiestean Sebastian Ghita.

CNA a sancţionat, în 16 februarie, Antena 1 prin întreruperea emisiei cu 10 minute în intervalul orar 19,00-19,10 şi transmiterea unui text cu decizia CNA, pentru emisiunea "Un show păcătos" din 12 februarie, în care imaginile cu Emil Boc dezbrăcat au fost difuzate pentru prima dată. Ulterior, imaginile au fost preluate şi de OTV, care a fost sancţionat, tot în 16 februarie, cu amenda maximă de 200.000 de lei.