„Am nevoie de ajutorul ploiestenilor, de opiniile lor!” Cetatenii vor avea cuvantul, REAL, in Consiliul Local!

Am nevoie de ajutorul ploieștenilor, de opiniile lor!”. Refefritor la relația cu cetățenii municipiului Ploiești, primarul ales Mihai Polieanu a spus foarte clarîn caredrul primei sale conferințe de presă că va continua relația cu ploieștenii, că va fi în cartiere, pe străzi, oriunde e nevoie. Mai mult decât atâtnouledil a sbliniat că ploieștenii, legal, pot participala ședințelCosiliulu local și pot lua cuvântul când considerănecesar, nu… la final, după ce s-au dezbătul și, eventual, aprobat proiectele de hotârâre, pentru că firesc este să aibă cuvântul așa încât opiniile lor să producă efecte.