Tot vineri, în cursul după-amiezii, Alteța Sa Regală Principele Radu, a vizitat Primăria Ploiești. Aici a avut o întrevedere cu primarul Mihai-Laurențiu Polițeanu, în Sala de Consiliu.
La întâlnire a fost prezent și vice-primarul Zoia Staicu. Discuțiile au vizat proiectele economice, turistice, culturale, sportive și educaționale ale municipiului, în cursul anilor viitori.
La finalul zilei, Alteța Sa Regală a vizitat Institutia Prefectului Judetul Prahova, unde s-a întâlnit cu prefect Daniel Nicodim și cu reprezentanți ai instituției. În cadrul întrevederii, Principele Radu și liderii locali au discutat despre potențialul economic, cultural și educațional al județului Prahova, precum și despre felul în care acțiunile publice ale Familiei Regale ar putea viza dezvoltarea comunităților județului, în domeniul educației universitare, al economiei și al turismului.

