„Până diseară, ora 23:00, mai mult de jumătate din teritoriul țării se află sub incidența unor avertizări meteorologice de COD GALBEN și COD PORTOCALIU. În acest interval sunt prognozate averse torențiale, vijelii puternice și grindină.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și respectați recomandările noastre!”, transmit oficialii IGSU.
* Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații;
* În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora;
* Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
* Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo. De asemenea, să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.
Pentru detalii privind atenționările meteorologice, accesați https://www.meteoromania.ro/avertizari/ , iar pentru informații despre comportamentul recomandat în situații de urgență, consultați platforma https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.